Photo by Nina Uhlíková from Pexels

Studiile au dovedit deja faptul că susținerea din partea persoanelor apropiate ne poate ajuta să fim mai motivați când vine vorba de atingerea scopurilor. Spre exemplu, să presupunem că ne dorim foarte mult să fim acceptați la o facultate prestigioasă de arte. Dacă părinții (sau familia în general) ne susțin în acest scop (fie că vorbim din punct de vedere emoțional sau financiar) și ne ajută atunci când vine vorba de resurse, în general motivația noastră va crește. Ne vom simți mai responsabili și mai încrezători în ceea ce facem și vom fi dedicați scopului nostru. Vom face asta atât pentru propria persoană, cât și pentru cei care cred în noi și ne susțin.

ESTE ACEST SCENARIU VALABIL ȘI ÎN RELAȚIILE ROMANTICE?

Având în vedere exemplul anterior, ar fi logic să ne gândim că partenerul poate fi un factor care să ne sporească motivația și care să ne facă să lucrăm din greu în atingerea scopurilor. Dacă gândim în termeni de coreglare – adică măsura în care un partener suportiv și resursele sale ne ajută să fim mai motivați, atunci răspunsul pare evident. 

Cu toate acestea, rezultatele studiului desfășurat de Gráinne Fitzsimons și Eli Finkel, publicat în jurnalul Association for Psychological Science, ne arată exact opusul. Mai exact, gândul că partenerul romantic ne susține și ne poate ajuta în mod direct în îndeplinirea unei sarcini sau atingerea unui scop este tocmai unul dintre factorii care scade motivația și dedicarea față de acel scop.

CARE ESTE CAUZA?

În primul rând, oamenii tind să își conserve resursele atunci când vine vorba de autoreglare. Preferăm să nu depunem un efort major atunci când avem și alte modalități de rezolvare a problemelor. Prin urmare, dacă facem parte dintr-o relație stabilă, cu un partener de încredere, prezența acestuia și dorința sa de a ajuta ne pot face să fim mai comozi și, implicit, mai leneși. Nu vom depune același efort când știm că persoana iubită este gata să sară în ajutorul nostru atunci când rămânem fără resurse. Pe scurt, avem tendința de a împărți responsabilitatea atingerii unui scop, chiar dacă scopul în sine are legătură doar cu persoana noastră.

Să presupunem că de ceva vreme dorim să ne renovăm apartamentul. O persoană care nu se află într-o relație va pune la punct un plan detaliat și se va informa legat de ceea ce are de făcut. Își va organiza timpul, banii, ideile, programul în așa fel încât să își îndeplinească sarcina și să obțină rezultatul dorit. Deoarece această persoană este singură, va fi nevoită să își organizeze resursele și să se motiveze să facă o treabă bună.

Să luăm același caz, dar cu o persoană care este într-o relație. Partenerul sau partenera acestuia se oferă să ajute la renovarea apartamentului. Implicit, o parte din responsabilitate este pasată altei persoane, astfel nefiind nevoie că persoana să folosească atât de multe resurse personale. Va fi chiar dispus să își modifice planurile inițiale și nu va mai percepe sarcina ca fiind una atât de urgentă și de solicitantă. 

CE PUTEM FACE ÎN ACESTE CAZURI?

În mod evident, noi nu sugerăm că un partener de încredere și responsabil este un lucru rău. Ceea ce sugerăm este faptul că tindem să ne relaxăm și să nu ne mai luăm scopurile atât de mult în serios atunci când ne aflăm într-o relație romantică. Ne gândim că partenerul reprezintă o modalitate alternativă și mai ușoară în rezolvarea sarcinilor. 

În unele cazuri, ajutorul cuiva drag este binevenit. Dar când motivația față de scopurile noastre principale în viață sunt condiționate de existența și ajutorul partnerului, viața noastră va avea de suferit.

Cel mai sănătos este să nu implicăm partenerul în fiecare sarcină a vieții noastre. Trebuie să ne dezvoltăm abilitățile și resursele necesare pentru a ne putea atinge scopurile și independent de partener. Motivația trebuie să fie intrinsecă, din dorința de dezvoltare persoanala și de a ne construi o viață mai bună. Este foarte sănătos să avem aspirații, pasiuni de care să ne ocupăm individual; așa cum avem nevoie de timp de calitate și de apropiere alături de partener, avem nevoie și de experiențe pe cont propriu.

BIBLIOGRAFIE:

Gráinne M. Fitzsimons, Eli J. Finkel, “Outsourcing Self-Regulation”

Briskin, Julia & Kopetz, Catalina & M. Fitzsimons, Gráinne & Slatcher, Richard “For Better or for Worse? Outsourcing Self-Regulation and Goal Pursuit”