Sursa foto: www.pexels.com

Subiectul conversațiilor inconfortabile îl reiau după o perioadă de practică intensivă și conștientă în câteva organizații cu acest scop. Am lucrat în instituții, companii și echipe care cred în sănătatea emoțională și mentală a fiecăruia dintre noi și deci oameni determinați să le fie cu adevărat mai bine. Și conștienți că asta implică un efort și lupta cu obișnuințe nesănătoase ale minții.

Experiența pentru mine a fost una dintre cele mai provocatoare profesional de până acum.  Am învățat incredibil de multe despre mine, despre relații și oameni. Mi-a fost și greu și foarte greu, m-am ales cu două numere în plus la haine, multe rochii care mă așteaptă să le scot în oraș și o cantitate de ne-imaginat de stres. Într-un moment de viață personal nu tocmai ușor, însă nu regret nici o clipă alegerile. M-au maturizat și mi-au dat și mai multă încredere în proiectele de promovare a sănătății mentale și mi-a reamintit pentru a nu știu câta oară cât de importantă este grija pentru sănătatea mentală. Este doar un început, și unul foarte bun. Acum am încă o dovadă că este posibil cu oameni determinați să schimbi convingeri rigide, obiceiuri nesănătoase și să înveți prin experiențe inconfortabile dar și multe momente de bucurie și împlinire, ce este de fapt o relație sănătoasă. Subiect despre care se tot vorbește în ultima perioadă, din fericire.

Personal e clar că am nevoie de mai multe resurse emoționale și mentale pentru a-mi fi mai ușor, fără costuri vizibile. M-a ajutat enorm entuziasmul, credința în puterea omului de a fi bun, onest și integru și dorința de a susține sănătatea mentală a unei comunități – o școală, o companie, o echipă, o familie sau un cuplu.

Practic conversațiile dificile le-am avut cu o persoană, o familie cu două până la șase persoane și echipe de mărimi diferite. Înainte de această experiență a practicii învățării relațiilor sănătoase am avut două credințe care m-au ghidat, ambele învățate de la unul dintre mentorii mei, și anume, „dă timp omului să fie ceea ce este” (regret că nu am ținut cont de ea mai des) și „să poți vorbi despre celălalt ca și cum ar fi de față” (aici m-am străduit mai mult și o am în minte adesea).

  1. Emailul, falsa formă de comunicare a nevoilor și nemulțumirilor.

Mulți încă folosesc emailul ca să-și exprime nemulțumirile, să ceară sau să negocieze și ignoră sau nu conștientizează valoarea relației și a empatiei. Emailul este un subterfugiu când te simți nesigur sau nu te gândești la cum se simte celălalt când îi trimiți nemulțumirile pe email sau când îți este greu să ai discuția face-to face,  spun ce au de spus, pun așa zisele limite. Îi pun la punct pe ceilalți. Prin email. Serios? Hai să te mai gândești un pic și la celălalt, nu totul este despre tine pe lumea asta. Consecința în relație este ruptura și neîncrederea, distanță. Înveți să te aperi, să te protejezi. Te închizi și renunți să mai investești în relație. Și apoi se întreabă cel cu emailurile de ce oamenii se retrag, nu-i mai răspund sau nu mai sunt atât de apreciativi.

  1. Oamenii sunt încă foarte puțin conștienți de cât de reactivi sunt și care sunt consecințele propriilor lor nesiguranțe.

Rolul și responsabilitatea mea a fost și este să-i învăț pe cei care își doresc să aibă aceste conversații inconfortabile cu ceilalți și apoi cu ei. Ce înseamnă asta? Să te înțelegi tu pe tine și să conștientizezi pas cu pas când ești reactiv, care este nevoia neîmplinită sau abilitatea pe care o ai de exersat și învățat și pe care o exprimi prin protecție. Cum arată protecția? Pentru fiecare este diferit. Îți dai seama în primul rând că nu-l asculți pe celălalt și ești copleșit de propriile tale trăiri și apoi gânduri. Ești deconectat de el și aștepți să răspunzi, fie să te justifici, să argumentezi, să critici, să pui limite, să-ți exprimi nevoile și mai agresiv. Vă recomand să faceți acest exercițiu. Să notați conversațiile dificile cu ceilalți o perioadă de timp, o lună, un an și veți vedea cât de multe învățați despre voi și zonele în care aveți nevoie să vă dezvoltați. Însă ce îmi este mie din ce în ce mai clar, este că poți evolua la modul profund prin aceste conversații inconfortabile. Îmi este mie atât de clar că atunci când am observat un comportament de îndreptățire a celuilalt și, copleșită fiind de frica de agresiune, uneori nu am reacționat, iar relația a evoluat nesănătos pentru mine.

  1. Conversațiile dificile sunt evident dificile și inconfortabile însă așa evoluăm și noi și relația.

Într-o conversație dificilă este adevărat că celălalt poate fi critic, agresiv și să te atace, să încasezi mai multe feedback-uri negative decât ai fi putut duce în acea zi și să ieși șifonat rău de tot din discuție. Vă mărturisesc că am avut momente în care am plâns (în timpul și după conversație), am ieșit îndurerată, îngrijorată, furioasă, tristă sau rănită din aceste conversații,  însă pentru că am înțeles că nu îmi face bine să renunț când îmi este greu, am mers mai departe. Și bine am făcut. Cred acum după această experiență că este ceea ce avem nevoie cu toții. Cei care reușesc sunt cei pe care îi observ cum s-au maturizat, au devenit mai puternici, mai empatici și cu mai multă compasiune față de ei și ceilalți și le este mai clar cine sunt. Evitarea, fuga și judecata celuilalt fără conștientizarea propriilor tale sensibilități te slăbește și îți scade auto-controlul, deși poți avea impresia că ai mai multă încredere în tine, în afara conversațiilor, nu o ai. Te amăgești.

  1. Oamenii sunt surprinzători și au evoluții în ritmuri atât de diferite, iar oamenii care au avut o motivație foarte puternică au evoluat.

Surpriza, din nou, a fost pentru mine, să observ că cei care au făcut cele mai mari progrese evidente au fost cei care au avut acces la mai puține resurse de timp, atenție, explicații, încurajări sau aprecieri. Ceea ce mă duce cu gândul că ai nevoie de o puternică motivație intrinsecă să faci progrese oricât de greu îți este. Și sigur, ceva despre mine. Încă sunt uneori oarbă la cei care îmi solicită atenția și-mi activează hiper-responsabilitatea și nevoia de protecție. Sensibilitatea mea față de cei cu dependență și îndreptățire încă este acolo și mai am de lucrat la ea. Slavă domnului că o observ. Sunt relațiile care mi-au adus cele mai multe frustrări, dezamăgiri și dureri de cap și la propriu și la figurat. Cei care au făcut progrese sunt eroii mei. Ei vor duce lumea asta într-un loc mai bun. Și mie îmi e bine alături de ei și lor alături de mine. Am întâlnit oameni care au evoluat profund după 10 ani de muncă cu ei și mecanismele lor de protecție, cum au renunțat la nevoia de atenție, bani, succes și apreciere externă pentru a-și vindeca respingerea și oameni care au rămas la fel de confuzi și defensivi, cu aceleași convingeri rigide și nesănătoase, cu un fals sentiment de încredere datorită scurtei perioade de așa zis succes.

  1. Progresele în relații au nevoie de timp, de răbdare și practică.

Îți poate lua luni sau ani să înțelegi ceva despre tine, în loc să te justifici automat, defensiv când cineva își exprimă o nemulțumire, să-l asculți cu adevărat și să înțelegi ce are nevoie de la tine de fapt. Fără să fii reactiv. Sau este nevoie de timp să observi că unii cer mult și dau puțin, deși sentimentul lor este exact pe dos. Însă vestea bună este că atunci cât tu devii mai conștient prin exercițiul conversațiilor dificile, nu stând tu cu mintea ta sau cu soțul, soția, prietenul sau prietena care îți menține nebunia minții tale, cu atât vei avea acea claritate și siguranță. Așa vei deveni empatic în loc să reacționezi punitiv, să pui limite și să îți exprimi agresiv nevoile și emoțiile sau te scufunzi în auto-critică, victimizare și neputință. Să te bucuri dacă poți după un an de zile să poți asculta o nemulțumire fără să iei personal ce-ți spune celălalt. Și revenind la dă timp omului să fie ceea ce este sau aș spune să devină ceea ce vrea să fie, pentru unii este prea greu și renunță, cu tot felul de justificări. Cooperarea și intimitatea în relațiile cu colegii este dificilă adesea, cei care pot funcționa din păcate prin control, dominare, critică se vor retrage din echipă. Frustrați. Păcat. Au avut o mare șansă, însă le este greu să vadă asta. Și o iau la fugă. Suspiciunea, neîncrederea și nesiguranțele sunt prea puternice. Evită conversațiile sau vor doar să le domine, nu pot duce feedback-ul negativ, nu-l aud și nu vor să-l audă. Și cred, trist, că au dat mai mult decât au primit. Îndreptățirea este forma lor de supra-compensare, a neîncrederii, respingerii, abandonului sau privării de atenție, afecțiune și apreciere. Nu spun că nu sunt situații în care alegi să te desprinzi de o echipă din alte motive, însă onest și fără resentimente și frustrări. Ai ales acum altceva pentru tine și asta îți face bine și relațiile rămân bune.

  1. Cred în echipe și comunități care depun același efort pentru a ne fi tuturor mai bine.

Cred că timpul individualismul a trecut sau e nepotrivit pentru vremurile pe care le trăim. Comunități cu adulți autonomi, cu o identitate a lor, cu încredere în oameni și relații, care cooperează, depun un efort comun și au o contribuție, adulți care au un scop comun și simt că aparțin unui loc și spațiu. Ce am observat eu este că echipele care pot avea aceste conversații dificile sunt creative, oamenii se simt cu adevărat în siguranță și au încredere unii în ceilalți. Și sunt loiali, empatici și umili. Nu e loc de vedete, aroganțe, poți să faci greșeli, să spui lucruri nepotrivite, să te simți furios sau să reproșezi fără ca celălalt să își piardă încrederea. Însă un om care nu are încredere în oameni, cu ușurință va deveni el sau ea de neîncredere.

Trăiesc o profundă recunoștință pentru cei care au făcut o muncă grea, interioară, de a fi oameni mai buni, așa viața mea și a familiei mele este mai ușoară și îmi e mai ușor când vine potopul de îndreptățire și critică din partea cealaltă. Am un scut mai puternic și îmi continui munca mea interioară.