Sursa foto: www.pexels.com

Adesea, problema nu este emoția în sine pe care o resimțim, ci felul în care o înțelegem, acceptăm și exprimăm. La fel, problematice nu sunt conflictele în sine, ci cum le rezolvăm.  Conflictele pot fi surse valoroase de cunoaștere, a mea și a celuilalt, dacă știu cum să le abordez.

Furia e uneori o emoție invadatoare, dar atunci când e așa, relevă adesea elemente dureroase din trecut. E util să ne punem întrebarea, atunci când suntem foarte furioși, speriați sau dezamăgiți, în ce măsură reacția noastră emoțională are legătură cu situația prezentă sau cu experiențe dureroase din trecut pe care le găsim similare cu prezentul. E furia mea proporțională cu situația de față? Dacă partenerul mi-a refuzat o propunere de a ieși în oraș (ceea ce se întâmplă foarte rar) pentru că era obosit, e furia mea intensă relaționată cu asta sau cu faptul că m-am simțim în copilărie mereu respins de cei apropiați mie?

Agresivitatea verbală

Toții oameni dispun de un arsenal de reacții defensive, câtuși de puțin folositoare. Sunt cei care, dacă cineva le critică modul de comportare, au impresia că toată ființa lor e criticată, pentru că le lipsește siguranța de sine. Devin agresivi, direct sau indirect, ceea ce induce automat un climat de neîncredere și nesiguranță în relație. Incapabili să-și asume părerea negativă exprimată de celălalt, ei se apără deodată cu toată energia pentru a încerca să-l facă să-și schimbe părerea. Obiectivul lor e să păstreze, cu orice preț, o imagine de sine pozitivă și să rămână inatacabile. Se simt atât de lezate de cea mai măruntă critică, încât răspund cu furie pentru a descuraja orice alt feedback negativ. Adesea aceste persoane se străduie să-și facă văzută fără nici un dubiu nemulțumirea și dezaprobarea și vor cu orice preț să fie înțelese – dar o fac atât de rău încât comportamentele lor nu inspiră decât neîncredere, resentimente, distanțare și panică.  Asta nu face decât să producă un decalaj interior, unii se simt ulterior vinovați de aceste izbucniri, își alimentează o imagine devalorizată și își confirmă temerile:„Ești incapabil să te controlezi, n-ai nici o valoare. Vei sfârși singur.” Pentru o relație sănătoasă trebuie găsit un mijloc de a exprima furia fără a distruge, nu să fie evacuată fără reținere. Provocarea acestor persoane este să dobândească în primul rând o cunoaștere mai profundă a lor însele, a situațiilor sensibile care le declanșează în mod exagerat furia, pentru a putea preveni exprimarea ei explozivă.

Sarcasmul

O altă reacție la conflict este sarcasmul, care reflectă de fapt un atac dur deghizat într-un mesaj umoristic. Sarcasmul este de asemenea foarte toxic într-o relație, căci lezează persoana căreia i se adresează și induce pe termen lung o dinamică lipsită de încredere și siguranță, în care partenerului îi este teamă să-și exprime deschis dorințele și vulnerabilitățile.

Negarea

Alții nu recunosc că sunt afectați de criticile aduse, le ascultă fără a riposta, incapabili să se apere (deși se știu nevinovați), și îl lasă pe celălalt să creadă că sunt indiferenți, deși realitatea e cu totul alta. Înconjurați fiind de adulți care se certau și își pierdeau controlul, aceste reacții le provoacă panică și nu știu ce să facă cu amărăciunea sau frustrarea resimțite. Pentru a le evita, devin ermetici, se închid în ei înșiși, ceea ce îi privează, evident, de relații autentice.

 Comunicarea pasiv-agresivă

Pe de altă parte, există agresivitatea pasivă, o altă strategie preferată de persoanele care nu-și oferă dreptul să exprime în mod deschis furia. Simțindu-se vinovate sau fiindu-le frică să nu piardă controlul, aleg să-și canalizeze furia în moduri de exprimare indirecte, de exemplu printr-o tăcere apăsătoare dacă ceva îi nemulțumește. Întrebate fiind dacă le deranjează ceva, adesea vor spune ca totul merge bine. Sau așteaptă ca celălalt să ghicească cum se simte. Persoana pasiv-agresivă provoacă disconfort și împinge partenerul la furie, dar fără a-și dezvălui vreodată intențiile. Ea va afișa atitudinea complet inversă. „Chiar ești prea sensibil.”, „Îmi pare rău, nu voiam să-ți fac rău.”, „Îți faci atâtea griji pentru nimic.” Sau evită obligațiile familiale și profesionale, pentru că are neîncetat scuze „bune”. Altfel spus, nici una dintre furiile tale față de ea nu e justificată. Te convinge pe deplin că, dacă e o problemă, aceasta se află în modul tău de gândire și lipsa ta de flexibilitate. În interacțiunile sale, instaurează de fapt o atmosferă nesinceră, din dorința de a evita cu orice preț conflictul și critica.

Și acest stil de comunicare își poate avea originea în copilărie. Unii părinți își îndeamnă copiii, de timpuriu, să fie atenți doar la nevoile altora, nu și la cele proprii. Îi deranjează minciunile lor, dar nu le permit copiilor să spună ce cred și simt cu adevărat. Această disimulare a gândurilor și dorințelor îi învață să fie necinstiți cu ei înșiși și cu ceilalți, să evite conflictele, ceea ce erodează calitatea relațiilor lor. Nu ne putem iubi cu adevărat decât atunci când suntem capabili să ne exprimăm deschis frustrările, când știm să spunem „nu” și putem să ne facem auzite dorințele.

Toate acestea sunt tentative de gestionare greșită a furiilor și situațiilor potențiale de conflict. În acest fel, contrarietățile neexprimate se pot transforma în conflicte latente care conduc la furii explozive sau comportamente pasiv-agresive. Să luăm exemplul unui cuplu. Francesca intră cu repeziciune în camera în care Marian citește și începe să se plângă vehement de tot ceea ce el nu face în casă. Ajunge să-l facă un leneș indolent și îi spune că nu mai poate suporta. Îi cere să se ridice imediat pentru a-și strânge hainele lăsate pe jos de mai multe zile. Marian lasă cartea la o parte, își ia jacheta și pleacă din apartament fără să rostească un cuvânt. Francesca e furioasă, nu se simte luată în serios și consideră că nu e respectată. Acesta e un exemplu de exprimare agresivă a furiei, care nu face decât să stârnească alte reacții defensive. După cum vedeți, ideea nu e dacă are sau nu dreptate, ci că, în abordarea ei stângace, mesajul se transmite prost.

Time-out-ul și exprimarea la persoana I

Pentru a evita o comunicare impregnată de critici și reacții de apărare, e nevoie în primul rând să ne distanțăm de furia noastră, ceea ce înseamnă că nu purtăm discuții pe subiecte delicate când suntem foarte activați, ci luăm o pauză, numită time-out. După o perioadă rezonabilă de timp (nu mai mult de 1 oră), în care ne-am regăsit cumpătul, e nevoie să descriem concret ceea ce ne deranjează și să explicăm ce efect are comportamentul celuilalt asupra noastră. „Mă simt furioasă și nerespectată când nu contribuim amândoi la sarcinile casei. Mi-aș dori să te implici  mai des. Ce putem face ca să fim amândoi mulțumiți?” Contează să ascultăm ceea ce are celălalt de spus, fără întreruperi și jigniri, fiecare să aibă libertatea de a se exprima. Obiectivul nu e ca vreunul să câștige, ca și cum s-ar afla într-o luptă, ci să găsească un aranjament în care toată lumea câștigă cel mai mult posibil. Acest elan de respect al nevoilor și limitelor fiecăruia, permite dezvoltarea partenerilor către o relație în care fiecare se poate arăta vulnerabil și în care nu mai există frica de intimitate. O relație în care partenerii se invită, în ultimă instanță, la depășirea emoțiilor dureroase din trecut.

Alege să înveți din critică și fii de acord cu ce e adevărat

Pe de altă parte, atunci când oamenii se simt criticați, mulți dintre ei resping ideea de a cere mai multe detalii despre comportamentul lor, pentru a înțelege nemulțumirile celuilalt. Ei confundă ascultarea deschisă a remarcilor din partea altora cu acceptarea lor. Contează să cerem exemple precise din ceea ce am făcut deranjant și să clarificăm care sunt consecințele neplăcute ale comportamentului nostru asupra celuilalt, în ce fel îl deranjează, pentru a putea ști ce să corectăm mai exact. Apoi, chiar dacă ni se atribuie judecăți (indolent, nesimțit, indiferent, neglijent) pe lângă aceste critici față de comportament, nu e nevoie să fim de acord cu aceste judecăți, putem să învățăm din partea lor descriptivă („Ai uitat a 3-a oară să închizi ușa la balcon.”). Mai contează să fim de acord cu ceea ce e adevărat despre noi. Atunci când înțelegem că nu deținem adevărul absolut, divergențele nu mai sunt o amenințare, ci o ocazie de a descoperi noi perspective. Să-ți schimbi părerea atunci când ideile celorlalți sunt mai bine construite și acurate e o dovadă de inteligență și flexibilitate. Ceilalți ne oferă o ocazie excelentă de acces la cunoștințe complementare, despre noi înșine și lume în general. Rămâne însă să acceptăm schimbarea și evoluția pe care aceștia ni le inspiră.

Pentru a învăța mai multe despre cum să reacționați în fața conflictelor și ce să faceți cu aceste defensivități, vă invităm să urmăriți articolele viitoare pe aceeași temă.