Sursa foto: www.pexels.com

Ce este conceptul de capitalizare?

Studiul realizat de Shelly Ganble și Harry Reis intitulat „Good News! Capitalizing on Positive Events in an Interpersonal Context” ne descrie ce se întâmplă atunci când decidem să împărtășim veștile bune cu cei din jur, și cum ne afectează asta și răspunsurile pe care le primim relațiile. Acest proces este cunoscut sub numele de capitalizare, care, după cum este descris în Modelul teoretic propus de acest studiu, are trei componente principale: încercarea de a capitaliza, răspunsurile pe care le primim la aceste încercări și percepția disponibilității suportului capitalizării. Un aspect care ajută în a diferenția între conceptele de suport social și capitalizare este faptul că existența unui suport social este fundamental în atenuarea evenimentelor negative, în timp ce capitalizarea este fundamentală în amplificarea evenimentelor pozitive.

Literatura de specialitate ne arată faptul că una dintre cele mai importante reacții la un eveniment pozitiv este nevoia de a împărtăși vestea cu cei din jur, mai ales persoanele apropiate. S-a dovedit faptul că acest proces este unul dintre factorii principali care contribuie la prieteniile de lungă durată, iar asta poate aduce o stare de bine mai puternică chiar și decât vestea în sine.

Capitalizarea și obiectivele noastre

Studiul ne explică faptul că din moment ce evenimentele pozitive generează emoții pozitive, acestea contribuie la procesul de dezvoltare a sinelui.  Dintre evenimentele zilnice, printre cele mai relevante se număra atingerea obiectivelor. În general, oamenii simt emoții pozitive atunci când când se îndreaptă înspre îndeplinirea unui obiectiv, și este unul dintre evenimentele care este des supus procesului de capitalizare. Este logic să dorim să împărtășim evenimentele legate de scopurile noastre deoarece reacția pe care persoanele apropiate o au la aflarea acestor informații ne pot schimba atitudinea față de obiectivele respective, să ne încurajeze/motiveze sau să ne dezamăgească. Aceste aspecte sunt în special adevărate atunci când le împărtășim cu o persoană în care ne aflăm într-o relație de interdependență, în care partenerul este implicat în acțiunile, obiectivele și planurile celuilalt.

Cum ar trebui să reacționeze cel care primește vestea?

Pentru ca procesul de capitalizare să fie unul de succes, partenerul trebuie să fie responsiv. În cazul evenimentelor pozitive, acesta ar trebui să arate susținere și entuziasm față de cel care comunică veștile bune. Un răspuns entuziast îi arată celuilalt faptul că înțelegem importanța evenimentului pozitiv și impactul pe care îl are asupra vieții acestuia, și suntem dispuși să îl luăm în considerare. De asemenea, un răspuns pozitiv poate arăta chiar faptul că am adoptat sentimentul de mândrie pe care îl simte celălalt, ceea ce este un semn de independența și încredere, când vine vorba de o relație apropiată.

Cum ne ajută capitalizarea?

De ce este atât de important acest proces de capitalizare în relațiile interpersonale? Deoarece beneficiile relaționale apar, în mare măsură, din percepţia pe care o avem asupra responsivității celuilalt. Încercarea de a capitaliza o veste bună este, practic, o cerere pentru cealaltă persoană de a arăta suport, apreciere și înțelegere. Astfel, se naște o resursă socială: răspunsul pozitiv al unei persoane naște apreciere și grijă, astfel crescând șansele că aceste reacții să fie reciprocate la un moment dat. Acest proces a fost numit de Rusbult ca fiind „mutual cyclical growth”.

Bibliografie:

Shelly L. Gable, Harry T.Reis, „Good News! Capitalizing on Positive Events in an Interpersonal Context”

Samuel S. Monfort, „Capitalizing on the success of romantic partners: A laboratory investigation on subjective, facial, and physiological emotional processing

Advances in Experimental Social Psychology