Scriam în articolele trecute despre originile anxietății. Oare de ce e nevoie să mergem atât de departe? Nu există niște soluții magice care să rezolve această problemă fără să înțelegem de unde provine și cum se menține? Soluții există, dar nu sunt magice și cu siguranță nu sunt confortabile. Așadar, încă nu vorbesc despre soluții, ci pun în lumină, rând pe rând, câte un aspect al anxietății. Ca și cu istoria vieții personale, atunci când înțelegeți rădăcinile unui comportament sau a unei reacții, înțelegând istoria anxietății și cum a fost ea prelucrată și transmisă vă veți da seama că este normal să apară. Prin urmare, în loc să vă judecați că o simțiți uneori, să vă fie mai ușor să vă apropiați de ea și de voi înșivă.

Din articolele anterioare reiese că anxietatea pornește prin exploatarea unui mecanism vechi de când… lumea: mecanismul atât de comun, întâlnit și la oameni și la animale, „luptă sau fugi”. Acest răspuns fiziologic apare de obicei în mod automat în prezența amenințării și pregătește organismul pentru a se apăra de pericol și pentru a căuta siguranța. Desigur, așa cum spuneam, în cazul anxietății, în zilele noastre, pericolul este de cele mai multe ori croșetat de mintea noastră. Pe moment este irelevant, însă, dacă pericolul este real sau vi-l imaginați. Indiferent dacă stimulul care declanșează starea este în mintea voastră sau se află în fața ochilor voștri, creierul simulează scenariul pe care îl construiți ca și cum ar fi real. Așadar, ceea ce simțiți este cât se poate de real, cu toate că primejdia este închipuită.

Mai mult, când creierul percepe un stimul care poate declanșa anxietatea, îl evaluează trecând rapid prin situații precedente în care v-ați mai confruntat (sau în care nu v-ați mai confruntat) cu un stimul similar. Apoi transmite rapid semnal că e un potențial pericol și aici apar reacțiile fiziologice: creșterea ritmului cardiac, palpitații, presiune în piept, respirație îngreunată, senzația de sufocare, amețeală, transpirație, greață, tremurături. Totul se întâmplă cu viteza fulgerului – este un mecanism foarte bine pus la punct. Percepând schimbarea în senzațiile fiziologice este natural să vi se amplifice starea afectivă: nervozitate, frustrare, frică, iritabilitate. În momentul în care vă simțiți fizic diferit, este foarte ușor să percepeți scenariul imaginat ca fiind foarte probabil să se transforme în realitate. „Dacă simt, e real, sigur așa o să se întâmple.”

Puteți citi mai multe despre anxietate aici

Observați, însă, ce ușor vă puteți păcăli singuri? Dacă simțiți ceva, deși senzațiile fiziologice și emoțiile sunt reale, nu înseamnă că fac parte din realitatea obiectivă. Înseamnă doar că vă aflați într-o simulare pusă la cale de propriul creier pentru a vă proteja de „pericol”. De exemplu, atunci când aveți de prezentat un proiect în fața colegilor de muncă și a șefului și vă este extrem de teamă cu toate că sunteți în relații foarte bune și proiectul merge bine. Este posibil ca mintea să vă transporte în mod imperceptibil în timp în momentul în care ați prezentat un proiect în fața clasei și profesorul v-a criticat de față cu toți colegii. Așadar, creierul poate simula din nou ce ați gândit și simțit atunci. Normal că veți vrea să evitați o astfel de situație. Vom vedea în continuare cum puteți face să distingeți între trecut și prezent.

Vom continua cu o serie de articole despre anxietate și diversele ei fațete – de unde vine, cum se manifestă în diverse contexte și cum poate fi combătută.