Ce activitate continuați să aveți pentru că vă face plăcere pe moment, cu toate că vă face rău pe termen lung? Mâncare, muncă, sport, cumpărături, obiecte, haine, fumat, putere, statut, sex, relații sau chiar droguri? Cu toții avem câte ceva care ne aduce satisfacție, dar care ne afectează, care nu este, de fapt, benefic pentru corpul și psihicul nostru. Când vorbim despre dependență, nu vorbim doar despre dependențele de substanțe (cafea, zahăr, țigări, droguri) ci despre un mecanism bine pus la punct care își alege conținutul (substanțe, activități, relații). 

Câți dintre noi, după definiția de mai sus, nu suntem dependenți de câte ceva? Cât de ușor sau greu v-ar fi să scoateți acest obicei/activitate/ substanță din viața voastră? De ce? Ce vă oferă? Ce din viața voastră vă face să cautați alinarea în dependență? Ce din istoria voastră de viață și din biologia voastră compun această dependență? Mereu are sens dacă ne uităm la întreaga poveste. Mereu este mai ușor să avem compasiune față de noi și față de ceilalți atunci când înțelegem care sunt rădăcinile anumitor reacții sau comportamente. De asemenea, odată ce înțelegem, este mai ușor să acceptăm și să înlocuim ceea ce ne face rău. Devine mai ușor să ne identificăm nevoile reale și să avem grijă de noi și de cei din jur. 

Dependența este un continuum, un mecanism care se dezvoltă încă din copilărie, un mecanism rezultat din influența experiențelor de viață asupra biologiei. Unele dependențe sunt văzute ca ceva acceptabil, pe când altele sunt blamate și interzise prin lege. Într-adevăr, unele dependențe cauzează mai mult rău decât altele, însă ce vă propun prin acest curs este să ne uităm la proces, la istoria de viață, să avem compasiune, înțelegere și acceptare pentru omul care are o dependență de orice fel. Odată înțeles mecanismul și faptul că dependența nu este chiar o alegere precum am crede, este mai ușor să nu judecăm omul din fața noastră. 

În cadrul acestui curs vom vorbi despre ce reprezintă dependența, cum se formează, ce se întâmplă în corpul și în creierul unei persoane care are o dependență și de ce nu este o alegere, ci de multe ori singura alegere pe care omul o vede sau care îi aduce câteva momente de liniște, plăcere, afecțiune, conectare, etc. Vom discuta, de asemenea, despre cum să înlocuim dependența cu alte obiceiuri sănătoase, care să ne hrănească nevoia reală.

Workshop-ul face parte din Programul Practica stării de bine.

Cine susține workshop-ul?  Gina Enache Tuppad, psiholog clinician si psihoterapeut cognitiv-comportamental în cadrul Clinicii Mind Education Health și al Școlii pentru Cuplu.

Când? 20 iulie 2019, între orele 10.00 – 13.00.

Unde? la sediul Mind Education Health, București, sector 2, str. Fabrica de Glucoză nr. 9 B, bloc B, scara A, apartament 102.

Costuri: 150 lei/persoană. Dacă vii împreună cu partenerul tău, plătiţi amândoi 200 lei.

Confirmarea înscrierii se face după achitarea integrală a taxei de participare prin virament bancar în contul deschis la Banca Transilvania, titlular Petrovai Domnica & Asociatii – Societate Civilă Profesională de Psihologie, CIF: 40052173, cu nr. RO04BTRLRONCRT0451023201 (LEI), cu mențiunea „Stare de bine”.

Pentru înscrieri, completează formularul

Pentru a ne putea organiza mai bine, te rugăm să ne trimiți dovada plății la adresa de email ruxandra@mindeducation.ro Dacă ai alte întrebări, scrie-ne la aceeași adresă de mail sau la gina@mindeducation.ro

Vă aștept cu mult drag,

Gina

***

NOTĂ: Dacă nu mai puteți participa la evenimentul la care v-ați înscris și pentru care ați plătit deja taxa de participare, vă punem la dispoziție următoarele opțiuni:

1.    Puteți trimite pe altcineva în locul dvs. Motiv pentru care vă rugăm să ne anunțați prin email cu cel puțin 24 ore înainte de eveniment, în care să ne transmiteți numele complet și adresa de email ale noului participant.

2.    Puteți transfera o singură dată taxa plătită în contul unui alt eveniment viitor, care va avea loc nu mai târziu de 3 luni de la data evenimentului la care nu ați putut participa. Dacă ulterior confirmării transferului nu veți putea participa nici la evenimentul către care ați cerut transferul, atunci puteți alege opțiunea 1 (să trimiteți pe altcineva în locul dvs.) sau taxa se reține în proporție 100%, fără a mai putea fi transferată sau restituită. Vă rugăm să ne anunțați intenția dvs. de a opta pentru această opțiune, prin email, cu cel puțin 3 zile calendaristice înainte de eveniment.

3.    Puteți solicita restituirea taxei:

  • cu cel puțin 8 zile calendaristice înainte de eveniment: vă vom returna 100% din taxa de participare;
  • cu cel mult 7 zile calendaristice și cel puțin de 12 ore înainte de eveniment: vă vom returna 50% din taxa de participare.

În cazul în care nu ne transmiteți opțiunea dvs. în termenele menționate mai sus, taxa va fi reținută 100%.