Originile narcisismului sau cum se dezvoltă acesta
Dacă vă întrebați de ce unele persoane sunt narcisiste și cum se dezvoltă acest tip de personalitate, narcisismul apare în urma unei combinații între temperament, care e baza înnăscută a personalității și experiențele de viață timpurii, din copilărie, felul în care a fost crescut de propriii părinți, modelele comportamentale și vulnerabilitățile pe care le-a preluat de la aceștia. Se remarcă anumite „prototipuri”, cu variațiuni pe aceeași temă.
Copilul răsfățat – a crescut într-un mediu în care ii s-a transmis ideea ca are drepturi și privilegii speciale, că e mai bun decât ceilalți. Încălcarea regulilor nu avea nici un fel de consecință pentru el, iar părinții nu impuneau limite. N-a fost învățat să tolereze disconfortul, frustrarea de a face lucruri care uneori nu îi fac plăcere și de a-și asuma responsabilitatea pentru acțiunile tale.
Copilul dependent – unul sau ambii părinți au fost mult prea implicați să-l scutească pe copil de orice durere sau neplăcere, au făcut totul pentru și în locul lui, fără a-i oferi posibilitatea de a întreprinde singur lucruri. Astfel, l-au deprivat de sentimentul de competență personală, de încredere și autoeficacitate. Copilul învață să se simtă neajutorat și să aștepte mereu ca ceilalți să se ocupe de sarcinile dificile, pentru a fi scutit de sentimentele de frustrare sau dezamăgirea în caz de eșec.
Copilul singur, deprivat emoțional – este copilul căruia i-a fost oferită afecțiune condiționat, în funcție de performanțele sale, integrând astfel mesajul „Dacă nu ești perfect, ești nedemn, de neiubit”, „Ca să fiu iubit și acceptat, trebuie să fiu cel mai bun.” Părinții narcisici, spre exemplu, folosesc rezultatele copilului ca pe un trofeu, un premiu cu care se mândresc, pentru a primi atenție și confirmare din partea celorlalți. Astfel, copilul n-are voie „să-i facă de râs” cu un rezultat mai slab decât cel așteptat. El devine compliant cu dorințele și cerințele părinților, doar pentru a primi afecțiunea de care are atâta nevoie. Învață că viața este o scenă pe care trebuie să „performezi” de fiecare dată, să-ți încânți și distrezi spectatorii. În urma acestui control și manipulări, copilul își dezvoltă o serie de convingeri nesănătoase despre sine și despre lume: „Nimeni nu e de încredere.”,„Nu am nevoie de nimeni.”, „O să am grijă de mine singur.” N-a fost niciodată acceptat pe deplin, n-a fost încurajat să-și exploreze adevăratele înclinații.
Combinația între copilul rășfățat și copilul dependent – se manifestă atât ca fiind superior, dar și incompetent. Evită să prea inițiativa sau să ia decizii din cauza unei frici ascunse de a-și expune limitele și lipsa de abilități. Are accese de furie atunci când lucrurile nu merg așa cum își dorește cu necesitate.
Combinația între copilul singur, deprivat emoțional și cel dependent – se simte lezat rapid și are nevoie de ceilalți pentru a-l asigura constant că e grozav și a-i gestiona viața în locul său. Poate apărea mai degrabă ca hipersensibil, neajutorat și apelează la comportamente adictive pentru a-și umple golul lăuntric. Din cauza sentimentelor de deficiență activate în interior, când e forțat să se confrunte cu disconfortul unei sarcini dificile, alunecă fie spre o stare de malițiozitate, fie într-o tăcere de mormânt, ostilă. Pescuiește în continuu după complimente și favoruri: „Chiar ți-a plăcut ce am făcut?”, „Îmi stă bine rochia, nu-i așa?”.Crede că ceilalți vor să-l umilească, să-l rănească sau să profite de pe urma lui: „Deci crezi că nimic din ceea ce fac nu e bine? Iarăși mă critici?”
Despre narcisism, cum se manifestă și cum îl depistăm puteți citi aici
Când îl inviți să se conecteze la lumea ta interioară, narcisistul cel mai probabil dispare precum renumitul magician Houdini și te lasă cu fraza nedeterminată. Să nu mai pomenim de probleme de sănătate sau crize personale – acela e momentul în care absența lui este și mai probabilă. Pentru că e hiperautonom și glacial, este dificil să creezi o intimitate emoțională cu el, și implicit o relație pe termen lung. Sfârșești prin a te simți singur, când el este chiar lângă tine. Dacă te afli într-o relație romantică cu el și vrei să-i descoperi temerile, vulnerabilitățile, universul emoțional, dă bir cu fugiții, căci asta îi amintește de copilul singur și nefericit. Îi este mult prea teamă să intre in contact cu acel copil neajutorat, așa că îl va împinge și mai departe de sfera conștientă. Se ascunde mereu în spatele unei armuri false și trasează constant bariere în calea unei relaționări de profunzime. Te face să te simți prost, nerezonabil, vinovat dacă îți exprimi o nemulțumire sau nevoia de apropiere.
Toate aceste trăsături fac dificilă viața alături de un om narcisist. Acesta vine la terapie mânat de singurătate, depresie, anxietate. E motivat eventual de un partener care și-a asumat în sfârșit curajul să spună „Caută ajutor sau pleacă.”, sau de un șef care i-a oferit un ultimatum. Nu toți sunt dornici de schimbare, dar unii o vor face – cu destul efort, răbdare, perseverență și sprijin. Pentru a afla cum să vă mențineți stima de sine și să vă păstrați vocea la fel de puternică în prezența unui narcisist, cum să setați limite și să confruntați această personalitate provocatoare, vă invit să urmăriți articolele viitoare pe aceeași temă.
