Cum învață băieții evitarea
Copiii noștri au nevoie să crească primind iubire, afecțiune, sprijin de la ambii părinți, mama și tatăl lor. Încă din primele zile de la naștere, relațiile pe care copilul le formează cu fiecare dintre ei sunt diferite. Mama este biologic construită, prin hormonii pe care corpul ei îi secretă (estrogen, progesteron, oxitocină), să fie profund atașată de copil. Este modul în care natura ajută nou-născutul să supraviețuiască. Tatăl, însă, este cel care biologic este predispus să se poată desprindă, să plece să aducă hrană, să protejeze mama și copilul.
Mai puțin aplecat înspre relaționare, și mai degrabă orientat spre acțiune, bărbatul va forma diferit relația cu copilul său, băiat sau fată. Evident, modul în care biologia susține relaționarea bărbaților este specific și băieților.
Creierul băieților îi împinge să fie mai puțin aplecați înspre partea de redare, de exprimare a emoțiilor sau a diferitelor experiențe de viață pe care le trăiesc. Au nevoie de timp și de spațiu pentru a-și procesa experiențele și abia apoi se pot conecta cu cei din jurul lor. Pentru mamele lor acest mod de construire a unei relații este complet străin. Femeile relaționează, se conectează, povestesc imediat. Pentru un băiat efuziunile sentimentale ale mamei, chiar și cu cele mai bune intenții ale acesteia, pot fi copleșitoare.
Băieții se conectează cu mai multă ușurință prin acțiuni – gătim împreună și îți povestesc ce s-a întâmplat la școală, ne plimbăm cu rolele și pot să îți cer sfatul despre cum să mă apropii de o fată care îmi place. Atunci când încărcătura emoțională pe care un băiat o are de procesat este prea mare – spre deosebire de fete care pot să exprime cu mai mare ușurință ceea ce simt – băiatul se va retrage, va fugi de tumultul emoțional. Este primul pas prin care își construiește mecanismul de evitare.
De asemenea, modelul tatălui de a construi relații este important. În acest context, tatăl poate face diferența în ceea ce privește buna dezvoltare emoțională a fiului său. Tatăl o va susține pe mamă să se îndepărteze, nu să își abandoneze fiul, dar și să îi dea acestuia posibilitatea să crească emoțional în ritmul lui. Relația apropiată a tatălui cu fiul lui, amândoi biologic asemănători, îi va da mamei încredere să se desprindă, iar fiului posibilitatea să învețe cum să relaționeze, nu fugind, ci acceptând că există modalități diferite de a exprima și de a-ți gestiona emoțiile.
Un alt factor care influențează dezvoltarea emoțională a băieților este relația dintre cei doi părinți. Modul în care tatăl interpretează și susține disconfortul emoțional al mamei reprezintă o lecție pe care fiul lor o va integra și pe care o va reda apoi, în relațiile sale, întreaga viață. Poate învăța, pe de o parte, că bărbatul este rănit cu ușurință de emoțiile femeii – de furia, de frustrarea, de tristețea, de deznădejdea ei, atunci când tatăl lui dispare, fizic sau numai emoțional, iar mama trebuie să se descurce cumva.
Martor al încărcăturii emoționale pe care mama lui o trăiește și al absenței emoționale, a detașării tatălui, el, încă copil, se poate simți responsabil pentru durerea ei și, în același timp, pentru lipsa tatălui. Ar vrea să își asume răspunderea reparării, dar pălăria este încă prea mare. Și atunci, firesc, se identifică cu tatăl – “Mama este rea!” și închide instinctual ușa înțelegerii emoționale cu ea. Pe de altă parte, însă, când tatăl este prezent, atunci când exprimă emoții adecvat, de toate felurile, fiul lui va învăța că amândoi partenerii au loc, că emoțiile nu sunt amenințătoare și că există moduri sănătoase de a le face față.
De aceea, este important ca amândoi părinții, mama și tata, să îi ofere fiului lor un cadru sănătos – definit de exemplul personal, de relația caldă și echilibrată dintre ei, ca soț și soție, de înțelegerea diferențelor biologice dintre băieți și fete, bărbați și femei – pentru ca el să își poată construi, la lumină, asumat, propria identitate emoțională.
