Aceasta este una dintre dilemele oricărei mămici, o dilemă care m-a intrigat şi pe mine. Ba mai mult, pare să fie una dintre dilemele societăţii moderne. Apreciat şi recomandat, negat ori chiar condamnat, co-sleeping-ul stârneşte în continuare numeroase controverse şi discuţii înflăcărate.

Ce este co-sleeping-ul

Co-sleeping-ul defineşte dormitul în imediata proximitate a copilului, pe o suprafaţă comună. Există însă şi intrepretări mai largi atribuite termenului, prin care co-sleeping-ul se referă inclusiv la dormitul în aceeaşi cameră cu micuţul, chiar dacă pe suprafeţe separate.

Totuşi, în cele ce urmează voi face referire la accepţiunea restrânsă a termenului de co-sleeping şi anume la practica dormitului copilului în acelaşi pat cu părintele.

Co-sleeping-ul, o practică mondială

Co-sleeping-ul este o temă controversată, dar o practică foarte veche şi răspândită peste tot în lume. Ba chiar, ca să fim mai concişi, co-sleeping-ul este cea mai comună modalitate de a dormi din majoritatea spaţiilor culturale de pe glob.

Notă discordantă, în acest context, face însă SUA, unde această practică este foarte redusă (12.8%, după unele studii), şi asta mai ales datorită faptului că nu este încurajată, ba uneori descurajată în mod explicit de către specialişti şi unele organisme abilitate.

Cine sunt cei care practică co-sleeping-ul

Unele studii au arătat că ar exista anumite caracteristici demografice comune ale celor care practică co-sleeping-ul. De exemplu, în SUA, co-sleeping-ul este asociat cu un status socio-economic inferior, familii monoparentale sau foarte numeroase, un nivel scăzut al educaţiei sau un nivel crescut de stres (în familiile caucaziene).

Pe de altă parte, în Marea Britanie sau Tailanda, lucrurile sunt exact pe dos, co-sleeping-ul fiind prevalent în cazul familiilor mai prospere, cu un nivel educaţional ridicat şi în rare cazuri în rândul familiilor monoparentale, numeroase sau cu un venit redus.

Din păcate, în România nu avem informaţii nici despre procentul persoanelor care dorm cu copiii în pat sau până la ce vârstă şi nici despre caracteristicile demografice ale acestora.

Co-sleeping-ul, pro şi contra

Problematica co-sleeping-ului este pusă în raport cu anumiţi factori precum Sindromul morţii subite, alăptarea, calitatea somnului, utilizarea obiectelor tranziţionale, factorii antropologici sau efectele psihologice.

Părerile specialiştilor sunt contradictorii pe aceste teme de discuţie, însă demne de luat în seamă, în contextul în care fiecare familie trebuie să reflecteze asupra co-sleeping-ului, a avantajelor şi dezavantajelor sale, pentru a-şi asigura echilibrul propriu şi nopţi liniştite.

Iată care ar fi principalele argumente în favoarea şi contra co-sleeping-ului, potrivit unei analize realizate de Universitatea Pacific din SUA (http://commons.pacificu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1346&context=spp).

Argumente în favoarea co-sleeping-ului

  • scade riscul Sindromului morţii subite (dacă este făcut pe o altă suprafață de somn, însă patul lângă patul părinților)
  • promovează alăptarea prin simplul fapt că alăturarea mamei şi copilului facilitează hrănirea la sân
  • bebeluşii se hrănesc de două ori mai des
  • încurajează alăptarea un timp mai îndelungat
  • prelungeşte durata de suprimare a ovulaţiei, prevenind astfel anumite forme de cancer
  • perioada totală de somn/ noapte este similară cu a bebeluşilor care dorm singuri, chiar dacă numărul trezilor nocturne este mai mare
  • perioada în care bebeluşii stau treji noaptea este mai redusă
  • întrucât nu au un somn atât de profund, se pot trezi şi pot reacţiona mai uşor în situaţii periculoase (ex: în caz de sufocare)
  • probabitatea de a folosi un obiect tranziţional (ex: comforter, animăluţe de pluş sau orice alt obiect pe care cel mic în foloseşte pentru a adormi) este mult mai mică, folosirea acestora fiind considerată de unii specialişti ca fiind nesănătoasă
  • co-sleeping-ul este o practică naturală, instinctivă, parte a evoluţiei speciei umane
  • este o formă de protejare a copilului
  • bebeluşii sub 4 luni sunt “programaţi” pentru hrăniri frecvente şi contactul permanent cu mama lor pe parcursul nopţii
  • co-sleeping-ul este, din perspectivă antropologică, cea mai potrivită formă biologică de somn pentru bebeluşi
  • există mai multe dovezi care susţin impactul psihologic şi socio-emoţional negativ asupra copiilor care dorm singuri, decât cele care îl contrazic, dar este nevoie de mai multe studii in aceasta categorie.
  • co-sleeping-ul este normal şi de aşteptat de la nişte părinţi afectuoşi şi sănătoşi
  • copiii au mai puţine coşmaruri
  • unele mame au un somn mai împlinit
  • copiii se bucură de un contact matern prelungit, mai multe perioade de alăptare şi de răspuns matern imediat (trebuie efectuate mai multe studii pentru a face separarea pe vârste)
  • copiii au note mai mari la şcoală
  • scade riscul tulburărilor psihologice

Argumente împotriva co-sleeping-ului

  • creşte riscul SMSS atunci când bebeluşul nu este alăptat, mama fumează, consumă alcool sau este extrem de obosită, copilul doarme cu alte persoane decât părinţii săi, este practicat într-o manieră periculoasă
  • se trezesc mai frecvent pe parcursul nopţii, au mai puţine perioade de somn profund, existând riscul ca acest lucru să le afecteze dezvoltarea
  • există riscul creării unei obişnuinţe nesănătoase
  • pot avea dificultăţi la adormire şi nu au o rutină a somnului
  • manifestă o pondere mai mare a problemelor de somn (frici nocturne, anxietate, rezistenţă la adormire)
  • folosirea obiectelor tranziţionale este o formă de adaptare a copilului la stres şi este considerată ca fiind sănătoasă, mai ales în cultura americană
  • considerentele antropologice ale cosleeping-ului sunt depăşite în societatea modernă
  • bebeluşul nu mai are nevoie să fie protejat de frig sau prădători, precum la începuturile umanităţii
  • rată mai mare de apnee şi de tulburări respiratorii în somn
  • risc de supraîncălzire
  • lipsa aptitudinilor de autoreglare a temperaturii corporale
  • odihna necorespunzătoare a părinţilor – mamele care dorm cu bebeluşii lor se trezesc de mai multe ori pe parcursul nopţii decât cele care nu dorm cu bebeluşii
  • afectează intimitatea şi viaţa sexuală a părinţilor
  • riscul de expunere a copilului la acţiuni inadecvate ale adulţilor
  • amplificarea complexului lui Oedip
  • riscul de confuzie şi anxietate la copil
  • dificultăţi de separare temporară de părinţi
  • temeri nocturne
  • dependenţe psihologice
  • dificultăţi în a dormi departe de casă, frică de a dormi singur, pe întuneric şi necesitatea unui părinte pentru a adormi
  • stres emoţional

În loc de concluzie

O privire generală asupra analizelor şi studiilor privind co-sleeping-ului conduce la ideea că acesta este mai mult decât o modalitate de a dormi, ci, de-a dreptul o valoare culturală, care ţine foarte mult şi de ideologia spaţiului cultural respectiv.

În anumite ţări, co-sleeping-ul este privit nu doar ca o practică curentă, ci ca o experienţă necesară şi sănătoasă prin care copilul resimte afecţiunea, protecţia şi grija maternă. Apoi, percepţia americană asupra pericolelor şi inutilităţii co-sleeping-ului este considerată a fi mai degrabă parte a “înţelepciunii populare” decât susţinută de date empirice.

În ciuda tuturor cercetărilor şi analizelor existente până în prezent, întrebarea fundamentală dacă co-sleeping-ul este sau nu benefic, potrvit şi de încurajat rămâne fără un răspuns clar şi fundamentat.

Ca psiholog şi specialist în somnul copilului, cred însă următoarele lucruri:

  1. Dacă vă hotărâți să adoptați co-sleeping-ul, este esențial să fiți atenți ca acesta să nu aducă dezechilibre la nivelul cuplului. Este important în acest sens ca ambii părinți să fie implicați în decizie, iar comunicarea şi conectarea între parteneri să fie păstrată în mod conștient. Am văzut multe cazuri când un părinte este scos din patul conjugal pentru a putea rezista mai bine la serviciu și în locul lui este introdus copilul. Este o acţiune riscantă care poate conduce ulterior la răcirea relației de cuplu şi/sau copilul sa fie responsabil de anumite nevoi ale mamei. Așa că, dacă alegeți co-sleeping-ul, luați decizia în mod conștient, nu din nevoia de supraviețuire. De asemenea, nu uitați de nevoile voastre și ale cuplului.
  2. După vârsta de 1 an și jumătate, copiii încep să își formeze pe de o parte imaginea de cuplu, pe care vor încerca să o îndeplinească atunci când vor fi adulți, pe de altă parte ies din perioada în care se formează atașamentul și intră într-o nouă zonă, zona de explorare, de creare a identității proprii, marcată de curiozitatea de a afla până unde ține el și până unde ține părintele. Atunci când suntem într-o simbioză prea mare cu copilul, riscăm să îi afectăm identitatea, granițele pe care și le formează fiind difuze, în loc să fie sănătoase. Prin urmare, recomand ca cel târziu la vârsta de 1 an și jumătate să îl mutați pe copilaș în propriul pat.
  3. Pentru a încuraja somnul, iar copilul să poată lega noaptea ciclurile de somn, este important ca asocierea să fie în controlul copilului, adică asocierea care susține somnul și îl ajută pe micuţ să facă trecerea de la un ciclu de somn la altul este prezența. Dacă faceți cosleeping și alăptați după vârsta de 4 luni, această asociere poate duce la mai multe treziri, mirosul fiind unul din principalele simțuri în primii 3 ani de viaţă. Cu cât oferim sânul la fiecare mișcare a copilului, cu atât facem asocierea somnului cu sânul mai puternică. Încearcă să vezi când mănâncă pentru că îi este foame sau când doar “suzetează”. Atunci când doar suzetează, încearcă ușor, ușor să creezi o zonă de confort a somnului, care implică doar prezenţa ta, fără sân.
  4. În primele 4 luni de viață, dacă optezi pentru co-sleepingul, cel mai indicat ar fi să alegi varianta în care pătuţul lui este lipit de patul tău. Ȋn acest fel, îți va fi ușor să alăptezi, dar şi să păstrezi mediul sigur pentru sindromul de moarte subită.
  5. Nevoia de intimitate a adultului, care apare în adolescență, este diferită de nevoia de apropiere a copilului. O mamică m-a întrebat de ce să îl priveze pe copil de ceva ce şi ei îi face plăcere. În acest caz, este bine de luat în calcul nevoile tuturor din familie și de înţeles care sunt acele nevoi. Dacă noi simțim nevoia să dormim cu cineva în pat, este datorată acestei nevoi de intimitate. În schimb, în cazul copiilor aflaţi în primele 3-4 luni de viaţă, importantă este apropierea, îi ajută să le răspundem plânsului și să le îndeplinim nevoile fiziologice. După vârsta de 4 luni însă, vorbim de obiceiul creat de a dormi cu cineva, nu de o nevoie, iar aceasta nu are nimic de a face cu nevoia de intimitate a adultului. Nevoia de atașament, care este nevoia primordială a copilului în primul an de viață, se formează în cadrul interacțiunilor pe care copilul le are cu părintele în starea de trezie. Important este să fim prezenți emoţional, să reușim să percepem nevoile noastre şi nevoile copilului ca fiind diferite şi să reușim să fie conștienți de bagajul emoțional cu care venim după noi, care reprezintă nişte lentile prin care vedem copilul.

Prin urmare, fie că alegi sau nu să faci co-sleeping, este important ca decizia să fie luată conștient, asumată pe de-a întregul şi în conformitate cu nevoile tuturor membrilor familiei, mama, tata şi copilul.