Să scriu despre talk-ul lui Brene Brown e o provocare. De ce? Pentru că va fi nevoie să cobor de pe acoperiș pe pământ, să fac ceea ce autoarea face, și anume să mă raportez la film din prisma trăirilor mele, din prisma lucrurilor pe care acest discurs le-a trezit în mine. Altfel, ar fi doar un articol sintetic, ar fi ca și cum în loc de căpșuni v-aș invita să mâncați plastic ….. brrrrr

E o chestiune de curaj să recunoști că succesul tău a venit întâmplător, că în viață facem lucruri a căror dimensiune, pozitivă sau negativă, nu o putem afla decât după ce se petrece întâmplarea. Vulnerabilitatea autoarei de a recunoaște că întâmplarea i-a influențat cariera e un act de mare curaj. Un act de curaj în primul rând al ei față de ea însăși și mai apoi față de noi cei câteva milioane care i-am văzut video-ul. Întâmplarea ei mi-a adus aminte de o întâmplare de-a mea, cum altfel, când cineva m-a întrebat cum de am ales profesia de psiholog când aveam deja o profesie, cea de inginer, și am răspuns „pentru că a fost o perioadă în viața mea în care am fost undeva tare jos și pentru că atunci am ales să merg la terapie, iar acest lucru a schimbat imens de multe în viața mea – chiar și profesia.”

Sunt lucruri de care ne e teamă, prin care trecem cu un mare disconfort, oricâte studii am face, oricâte cercetări am efectua, pentru că adevărata experiență a vieții, adevărata schimbare nu vine atunci când citești studiile, când descoperi cercetările în cote standard z, ci atunci când vezi dacă acele cercetări ale tale sau ale altora le poți pune în practică, cât de greu sau de ușor e să le pui și în ce măsură ele îți modelează viața.  Brene Brown a studiat 20 de ani rușinea, dar atunci când rușinea i-a bătut la ușa videoclipului de pe youtube, cu toată pregătirea, i-a fost tare greu să o înfrunte. Cercetarea e esențială, dar e al dracului de greu să o pui în practică, mai ales pe tine însuți. M-am regăsit din nou pe mine: știți câte cunoștinte am acumulat până să ajung în cabinet? Știți câte cărți, cursuri, conferințe, workshop-uri , training-uri am făcut? O grămadă. Știți cât de greu e când am nevoie să le pun în practică, eu pentru mine, în viața mea? Nici să nu mă întrebați!

Vă mai invit să vedeți video-ul de pe NETFLIX și pentru citatul incredibil din Theodore Roosevelt și despre cum ea a înțeles să-l trăiască. Nu contează criticul, spune Roosvelt, și nici cel ce arată cu degetul pe omul care se străduiește, cine contează cu adevărat e cel care are curajul să facă lucruri, cel care are curajul să riște știind că poate pierde, știind că îi va fi greu și alege în fiecare zi să facă asta și dacă îndrăzneala lui nu îi va aduce triumful cel puțin va eșua încercând să facă ceva măreț. M-a emoționat înțelegerea ei despre viață, înțelegerea poziției atât de fragile a omului care alege să facă lucruri în loc să stea pe margine și să fluiere, diferența dintre jucătorul din teren și omul din tribune.

M-a emoționat înțelegerea faptului că vulnerabilitatea este o măsură a curajului nostru, că nu putem fi vulnerabili dacă nu suntem curajoși. Cu toții ne dorim să fim iubiți dar ne sperie iubirea și ne apărăm. Pentru a iubi trebuie să fii vulnerabil să îți asumi că te atașezi de cineva care, într-un fel sau altul, la un moment dat, nu va mai fi lângă tine, să îți asumi că te va răni, că vă veți certa. Problema e că nu poți avea una fără alta: nu poți avea iubire fără a fi vulnerabil. Să fii vulnerabil înseamnă să fii curajos. Să iubești înseamnă să ai curaj.

Veți găsi în film și definiția vulnerabilității. Ea este caracterizată de trei componente: nesiguranță, risc și expunere emoțională și dacă curajul este măsura vulnerabilității noastre, atunci și să ai curaj înseamnă să îți asumi sentimentul de nesiguranță, să riști și să te expui emoțional. Pe mine m-a făcut să o privesc cu admirație și să mă gândesc că toate acele dezvăluiri pe care ea le-a făcut despre viața ei emoțională, despre relația cu soțul, despre relația ei cu una dintre fete, care i-au creat o nesiguranță, a riscat  și s-a expus emoțional. Dacă veți vedea filmul veți găsi în el o femeie uneori nesigură în relația cu familia sa, care a riscat să fie judecată spunând acele lucruri intime despre ei și s-a expus emoțional publicului din sală și nu numai în fața lor.

Vă recomand filmul nu doar pentru a o vedea și asculta pe Brene Brown, ci pentru că poate vă va insufla și vouă dorința care mi-a insuflat-o mie: aceea de a fi curajos. Vă doresc să fiți curajoși! De ce? Pentru că o meritați!