În Mansarda Roz, la Radio Guerrilla în emisiunea „Sinele Învinge” din 28 mai, Mihai Dobrovolschi a invitat-o pe Domnica Petrovai să vorbească despre familii și/sau relația de cuplu. Ce s-a discutat mai exact, poți asculta aici: https://goo.gl/EV5tnR

Sinele Învinge! este un talk-show interactiv despre psihologie și psihoterapie. Este singurul show radio românesc care acoperă o nevoie foarte des menționată de ascultători: aceea de a înțelege dezvoltarea psihologică personală în toate formele ei, de la cele psihoterapeutice clasice la terapii axate pe corp, pe sens sau spirituale.

Formatul actual îl are ca gazdă pe Mihai Dobrovolschi, psihoterapeut în supervizare, fiecare emisiune invitând un reprezentant sau o reprezentantă a unei școli terapeutice. Pe lângă explicațiile lor, ascultătorii pot suna și pune întrebări.

Scopul emisiunii este de-a apropia ascultătorii de o lume misterioasă pentru ei, cea a psihicului, păstrând un limbaj de specialitate accesibil publicului larg.