Un studiu publicat la sfârșitul lunii mai 2017 în revista de specialitate PLOS ONE atrage atenția părinților asupra importanței schimbării modului în care, de cele mai multe ori, le citim copiilor. Încă din 2014 știam deja cât e de importantă această activitate, Academia Americană de Pediatrie sfătuind părinții să le citească copiilor cât mai devreme. Inclusiv nou-născuților, chiar dacă aceștia nu înțeleg cuvintele. Pentru că cititul este o experiență de conectare, dar și o modalitate de a demonstra copilului cum funcționează comunicarea umană. Ce nu știu însă părinții este că trebuie să citim împreună cu copiii, nu pentru ei. Implicându-i pe copii în această activitate și citindu-le într-un mod atrăgător ar putea ajuta la dezvoltarea cognitivă rapidă a copiilor.

Cercetătorii au scanat creierul a 22 de fete în vârstă de patru ani, în timp ce mamele lor le-au citit. S-a observat că în cazul fetelor ale căror mame le-au citit într-un mod atrăgător au avut o activitate mai intensă în acele părți ale creierului unde au loc dobândirea și perfecționarea cunoștințelor cognitive prin conectarea la limbă. John Hutton, conducătorul studiului, recomandă tuturor părinților să se implice mai mult când le citesc copiilor. Să elimine tot ce le-ar putea distrage atenția, referindu-se cu prioritate la telefonul mobil. Să le citească într-un mod atrăgător, de exemplu pe voci, ca un dialog, nu doar un discurs monoton. Să-i lase pe copii să întoarcă pagina. Copilul va fi mai atent, creierul va fi mai stimulat  și-l va ajuta pe copilul preșcolar să învețe mai repede să scrie și să citească, și în special să înțeleagă un text.

Această concluzie a fost intuită încă mai devreme, când, în 2016, neurologul Erin Clabough vorbea despre importanța implicării copilului în poveste, mergând însă mai departe de dezvoltarea abilităților de alfabetizare. Ea atrăgea atenția că de cele mai multe ori le citim copiilor înainte de culcare, ca un ritual de încheiere a zilei. Uneori o facem mecanic. Fie pentru a crea atmosfera propice somnului sau pentru a avea acel timp special, de conectare cu copilul. Totuși, diferența față de a sta în fața televizorului nu este chiar atât de mare. Pentru că suntem prinși în acțiunea poveștii și suntem nerăbdători să aflăm ce se întâmplă, dar suntem tot în afara ei, privind cum personajele sunt cele care iau deciziile. În schimb magia are loc în mintea noastră, când încercăm să ne punem în pielea personajului, spune Clabough. Ea face referire la cercetarea făcută de David Comer Kidd și Emanuele Castano în 2013, care a demonstrat că cei care citesc ficțiune, mai mult decât non-ficțiune, dezvoltă o empatie intelectuală.

Ce este empatia intelectuală sau teoria minții?

Empatia intelectuală diferă de cea emoțională. Ea este acea abilitate de a vedea lucrurile așa cum le văd și le experimentează alți oameni. Să poți înțelege că ceilalți pot avea credințe sau motivații diferite de ale tale. Față de empatia emoțională, empatia intelectuală poate fi mai utilă pentru că poate să prezică modul în care ceilalți vor reacționa. Ne inspiră să venim cu idei, fără să vină la pachet cu riscurile empatiei emoționale când e posibil să te blochezi, să nu poți lua o decizie.

Având ca obiectiv dezvoltarea empatiei intelectuale, modul în care vom citi copiilor se va schimba. Deși cărțile de ficțiune sunt cam nepotrivite pentru vârsta preșcolară, Clabough sugerează că am putea stimula dezvoltarea citindu-le într-un mod care să-i încurajeze să se implice în poveste. Chiar și în cele mai simple povești. Ce puteți face concret? Să întrerupeți povestea în mod voit, încurajându-i pe copil să se pună în locul personajelor. Să găsească soluții la situațiile din poveste, mai înainte de a o citi. Tu ce-ai face dacă…? Va exersa luarea deciziilor, ceea ce va stimula creierul și va produce o întărire neuronală. Deschideți apoi cartea din nou și citiți mai departe. La final puteți discuta despre deciziile luate de personaje.

Până la urmă, nu doar că îi învățăm pe copii să citească mai bine și mai repede, dar și să fie oameni mai flexibili și cu o mai bună înțelegere și a perspectivei celuilalt. Scade probabilitatea gândirii în alb și negru, rigide și a nevoii de a avea dreptate.

Din perspectiva neuroștiințifică, în fiecare seară părinții pierd o ocazie incredibilă de a folosi un conflict artificial pentru a exersa pentru viața reală, spune Clabough. Pentru că studiile au arătat în mod repetat că învățarea se produce prin procesele de reflecție, adică atunci când pui cartea deoparte. Sau atunci când tu ești cel care ia o decizie, pentru că ți-o vei aminti mult mai bine. În concluzie, creierul se perfecționează în ceea ce exersează, iar reflecția îl ajută pe copil să exerseze luarea deciziilor mai mult decât o face ascultând pasiv povestea.

Sursa: