Te invit cu ardoare să participi la cel de-al doilea curs din cadrul programului Practica stării de bine.

De ce acest curs? Într-o lume aflată într-un proces de permanentă schimbare, suntem provocați adeasea să trăim sentimente de nesiguranță și impredictibilitate. Cum facem față atunci când lucrurile nu merg precum am plănuit? Ce facem atunci când capacitatea noastră de recuperare din situații provocatoare este testată? Pentru a face față acestui climat fragil, este esențial să învățăm din experiențe și să mergem mai departe optimiști si echilibrați, mai degrabă decât să rămânem captivi propriilor capcane mentale.

Modul în care facem față stresului zilnic are un impact semnificativ asupra stării noastre de bine, a felului în care relaționam unii cu ceilalți, precum și a succesului în viața profesională. Dezvoltarea rezilienței și a aptitudinilor asociate acesteia nu au fost nicicând mai necesare!

Vestea bună este că reziliența poate fi dezvoltată. Știm din cercetări de specialitate faptul că oamenii rezilienți și agili emoțional au relații mai bune, un mai mare acces la suport social și au un nivel mai crescut de productivitate profesională.

Pe parcursul acestui curs vom descoperi o serie de metode și instrumente de dezvoltare personală, cu scopul de a deveni mai rezilienți, mai încrezători în viață și mai fericiți. La sfârșitul cursului va fi o sesiune de networking și Q&A.

Cine susține workshop-ul? Raul Lupas, psiholog în cadrul Clinicii Mind Education Health și al Școlii pentru Cuplu.

Când? 17 Noiembrie 2018, între orele 10.30 -13.30.

Unde? la sediul Mind Eucation Health, București, sector 2, str. Fabrica de Glucoză nr. 9 B, bloc B, scara A, apartament 102. (Sediul se află la 3 minute de stația de metrou Pipera, în blocul de lângă Worldclass și având Random Goodies la parter, respectiv în blocul următor după Mega Image. Chiar în fața scării este un spațiu în aer liber amenajat pentru copii. Până la etajul 1 se urcă cu liftul.)

Costuri:

– 150 lei/persoană pentru înscrierea la un singur modul. Dacă vii împreună cu partenerul tău, plătiţi amândoi 200 lei.

– 31% reducere dacă achiziționezi întreg programul cu cele 13 module. Află mai multe despre costul pentru întreg programul și posibilitatea plății în 4 rate aici: http://www.mindeducation.ro/events/practica-starii-de-bine/

Confirmarea înscrierii se face după achitarea integrală a taxei de participare prin virament bancar în contul deschis la Banca Transilvania, titlular Petrovai Domnica & Asociatii – Societate Civilă Profesională de Psihologie, CIF: 40052173, cu nr. RO04BTRLRONCRT0451023201 (LEI), cu mențiunea „Stare de bine”.

Pentru înscrieri, completează formularul

Pentru a ne putea organiza mai bine, te rugăm să ne trimiți dovada plății la adresa de email ruxandra@mindeducation.ro Dacă ai alte întrebări, scrie-ne la aceeași adresă de mail sau la raul@mindeducation.ro

Gânduri bune,

Raul Lupaș