Maturitatea emoțională a copilului și caracterul lui depinde de maturitatea emoțională a părinților.

Asta înseamnă că am nevoie ca părinte să înțeleg cum sunt eu, care sunt vulnerabilitățile mele dobândite din trecutul meu, în funcție de cum au fost părinții mei. Cât de mult am evoluat și m-am dezvoltat eu, cât de multe am depășit din problemele părinților mei. Am trăit abuz, respingere, abandon, subjugare, deprivare, nesiguranță? Cum și cât de mult le-am depășit?

Ce știu și am observat este că noi copiem trăsăturile negative ale părinților noștri, fie că ne place sau nu. Chiar dacă ne-am „promis” că noi nu vom fi ca și părinții noștri, am învățat implicit multe convingeri, comportamente care ne-au displăcut și ne vedem acum cum reacționăm față de copilul nostru, „la fel” și asta ne doare teribil. Ceea ce am detestat facem și noi.

Cum este posibil acest lucru? Și cum se face ca în ciuda cunoștințelor și educației, unii părinți reacționează exact cum nu are nevoie copilul: cu țipete, critică, amenințare și control?

Emoțional vom fi la fel dacă nu evoluăm, evoluție înseamnă efortul constant de a asculta, observa, fără să fiu reactiv, fără să reacționez la reacțiile copilului. Comportamentul lui exprimă o emoție. Și o exprimă indirect prin gesturi și comportamente care pentru mine sunt „nepotrivite” sau care pot răni.

Este felul copilului de a ne comunica că are nevoie de noi, de grija noastră emoțională. Conflictul este un semnal pentru noi, ne ajută să vedem nevoile copilului. Așa cum ori de câte ori, noi ca și părinți suntem reactivi, este un semnal că sunt problemele noastre din trecut, nu este vorba despre copil. Mă irită, sau mă enervează, îmi pierd controlul în relația cu copilul atunci când mi se activează experiențe trecute dureroase sau neînvățate.

Pentru părinți, le recomand să înceapă cu un moment de reflecție: cum au fost crescuți de părinți? Cum și-au exprimat ei aprecierea? Cum făceau ei față problemelor?

De exemplu, dacă mama sau tata când veneam acasă cu o julitură se îngrijorau și erau speriați, în loc să îmi ofere alinare, am învățat să nu mai spun cum mă simt sau ce mă doare, ca să „nu îi supăr”, „să nu le fac rău”.

Sau părintele care se înfurie când copilul plânge sau se smiorcăie, sunt reacții care exprimă dificultatea părintelui de a fi în contact cu nevoia și disconfortul copilului datorită experiențelor lui trecute, probabil când el era copil și avea un disconfort și părintele lui a fost incapabil să îl aline, așa s-a asociat un disconfort cu furia, furia resimțită de părinte pentru lipsa de afecțiune a părintelui când îi era greu.

Puteți asculta aici înregistrarea audio a rubricii Jurnal de părinte:

 

Rubrica „Jurnal de părinte” poate fi ascultată pe frecvențele Radio Cluj (95,6 FM -la Cluj), în fiecare miercuri de la ora 13,30.

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.