Where we belong (Unde ne e locul?), filmul documentar al regizoarei Jacqueline Zund pe care l-am văzut în acest an la TIFF, este unul uimitor de bine realizat și de valoros pentru ceea ce ne oferă. Povestea autentică a unor copii extrem de curajoși care vorbesc despre suferința divorțului și separării părinților lor și care sunt nevoiți să facă față în continuare conflictelor nerezolvate dintre părinți și a faptului că locuiesc în două case sau într-un cămin din cauza divorțului.

Regizoarea a ales această temă pentru că a divorțat  și este mama unui băiat care locuiește în două case și a trecut prin experiența dureroasă a separării. Copiii din documentar împărtășesc povestea lor de viață, cum se simt după divorț cu o uimitoare claritate și înțelegere, dacă ne gândim că adesea, noi părinții credem că ei sunt copii și nu înțeleg foarte multe. Sentimentul de singurătate, tristețe, rușinea asociată cu divorțul sunt vizibile în povestea lor. Regizoarea a povestit despre dificultatea de a găsi copii și părinți care să se simtă confortabili cu împărtășirea experienței, însă după ce au început filmările, copiii s-au deschis și au vorbit despre trăirile și modul în care ei percep toată experiența.

Ce m-a uimit este semnificația pe care a dat-o unul dintre copii a conflictelor dintre cei doi părinți, a separării, a vieții lor dificile emoțional. O lecție valoroasă pentru noi părinții.

Recomand filmul în mod special pentru părinții care au divorțat sau separat sau sunt în prag de separare, cât și pentru profesori, pentru că te ajută mult să auzi, să vezi suferința copiilor, nevoile lor, trăirile și felul în care ei fac față abandonului, separării și schimbărilor în viață lor. Regizoarea pune acele întrebări pe care noi părinții cu greu le adresăm copiilor pentru că ne este frică, teamă de ce vor spune copiii sau teama noastră pentru ceea ce vom simți noi și copiii. Conversațiile inconfortabile pe care le evităm, ori pentru că suntem copleșiți de propriile suferințe, ori pentru că nu știm cum să vorbim cu copiii.

Documentarul este recomandat și copiilor peste 12 ani, v-aș sugera însă să vorbiți cu copiii și înainte și după documentar, pentru a da un sens sănătos acestei experiențe. Mai ales că pentru copii exprimarea tristeții sau a furiei este dificilă pentru a-i proteja pe părinți de alte suferințe.

https://cineuropa.org/en/video/rdid/365730