Filmul de vineri: Todo lo que tu quieras/Anything you want
Todo lo que tu quieras/Anything you want este filmul pe care vi-l recomand pentru această seară. Un film spaniol, produs în 2010, pe care l-am văzut de mai multe ori, dar care, de fiecare dată, m-a făcut să mă gândesc la propria experiență de părinte singur.
O familie obișnuită din Madrid – Leo, Alicia și fiica lor Daphne. Tata muncește, fiind avocat, mama casnică, se ocupă de educația copilului și de casă. Totul merge în ritmul său obișnuit până într-o zi când Alicia moare subit, sub ochii copilei. Leo se vede pus în situația de a-și crește singur fetița de 4 ani. Nu are timp să jelească, pentru că trebuie să găsească soluții pentru a-i face mai ușoară viața propriului copil. Nu te vei mai gândi la tine, pentru că fericirea copilului tău va conta mai mult decât propria ta suferință.
O cerință a copilului devine un motto pentru părinte – „orice vrei tu”, dar nu în sensul unui părinte subjugat îndreptățirii copilului, ci în lumina disperării unui tată care ar face orice pentru ca fiica lui să treacă mai ușor printr-o situație extrem de dificilă, aceea de a-și pierde un părinte. Fie încercând să găsească o înlocuitoare pentru mama lui Dafne, care, evident, nu este soluția cea mai potrivită, fie prin mijloace neconvenționale, la limita absurdului.
Într-una din seri, Dafne îi cere tatălui ei să se machieze și să se prefacă că este Alicia, mama ei. Leo intră în joc, iar jocul se transformă într-o realitate. Ajutat de un comediant travestit, Leo joacă rolul Aliciei și preia identitatea ei. Desigur, problemele apar inevitabil, în special când Dafne le spune prietenilor de la școală că mama ei trăiește. Situația se complică atunci când intervine oprobiul public – directorul școlii amenință că va trimite cazul serviciului de protecție a copilului; Leo este bătut de o gașcă de homofobi; bunicii materni care amenință cu cererea custodiei lui Dafne. Dar este vreo metodă specifică prin care o fetiță de 4 ani poate trece peste moartea mamei ei?
Filmul vorbește despre angajament, despre rolurile de gen – Nu poți fi tată, mamă, ajutor în casă și să mai și lucrezi – dar și despre practica judiciară care, până nu demult, separa pe tată de copil, acordând custodie exclusivă mamei.
Filmul mi-a scos în evidență disperarea părintelui singur, copleșit de responsabilități, dar și de temeri. Cum îl va afecta pe copil absența celuilalt părinte? Ce aș putea face să acopăr golul? Cum să-i distrag atenția de la durere? Pe scurt, nu poți. Nu poți fi și mamă și tată. Nu poți șterge durerea copilului. Dar poți să-i fi alături în suferință, să-i validezi emoțiile și să fii prezent. Dar prezent și în propria ta viață, în rolul tău! Pentru că un părinte răpus de propria durere sau care nu este în contact cu propriile emoții nu poate să-și ajute copilul. Ba mai mult, îi poate crea mai multă suferință și da roluri care nu i se potrivesc și nu-i sunt destinate.
Mai jos găsiți și trailerul:
