Deși este un film din 1991, l-am vizionat abia în luna aprilie la recomandarea primită la un curs de formare în terapia schemelor. Am vizionat în ziua cursului un fragment din filmul Prințul mareelor, cu obiectivul pe care îl avem și în ședințele de terapie, de a înțelege personajul principal și modul în care se formează anumite vulnerabilități în copilărie precum și impactul lor asupra calității vieții de mai târziu. Seara, am ajuns acasă și am văzut filmul care mi-a plăcut foarte mult și pe care am ales să vi-l recomand azi.

Un alt motiv este legat de  una dintre ideile transmise în film și anume importanta dobândirii unei coerențe asupra vieții precum și nevoia atât de mare să ne înțelegem trecutul, nevoie pe care uneori nu o identificăm și nici nu știm de unde să începem.

Filmul prezintă un fragment din viața prezentă a lui Tom (interpretat de Nick Nolte), un bărbat căsătorit, cu 2 fete, și este presărat cu momente din istoria lui de viață, din copilăria sa, momente dificile, dureroase, de care a ales să se detașeze dar care revin din ce în ce mai pregnant. Viața de familie nu este cea pe care el și-ar dori-o, iar relația cu mama sa este total disfuncțională. Perioada prezentată în film este legată de a doua încercare nereușită de sinucidere a surorii lui mai mici. În urma acestei vești dureroase, Tom pleacă spre New York unde ea este internată și începe o colaborare cu psihiatra ei, Dr. Susan Lowenstein (interpretată de Barbara Streisand) pentru a identifica motivele care au determinat-o să încerce pentru a două oară să se sinucidă. În discuțiile celor doi, Tom trece în revistă poveștile copilăriei, cu tatăl extrem de abuziv și mama care, deși aparent preocupată de bunăstarea copiilor, își dorea mai degrabă să păstreze aparențele unei familii fericite în fața celorlalți, indiferent de ce impact avea acest comportament asupra lor.

În cele din urmă Tom reușește să dezvăluie unul dintre cele mai traumatice momente ale copilăriei, despre care nu a vorbit niciodată și care s-a dovedit de altfel și motivul tentativelor de suicid ale surorii sale Savannah, aspect care a ajutat extrem de mult procesul terapeutic al ei dar totodată un pas important în vindecarea lui Tom.

Filmul prezintă lupta acestui bărbat, îngreunată de neputință resimțită adesea legată de senzația continuă că nu este suficient de bun pentru cei din jur, susținută de un trecut foarte dureros și traumatic și accentuată de sentimentele care au început să îl lege de Dr. Lowenstein. Între timp, cât timp Tom este la New York, soția sa care nu a mai putut îndura îndepărtarea lui Tom și incapacitatea lui de a comunica, de a îi împărtăși dificultățile care îi îngreunează existența, își dorește separarea și are o aventură. Ulterior revine asupra deciziei, iar Tom are astfel de ales între iubirea pentru Lowenstein și dorința de a fi un tată și un soț responsabil, suficient de bun, și iubirea pe care o simte pentru soția sa și cele 2 fete. Îmi amintesc un moment în care Lowenstein știe că Tom a ales familia și nu relația de iubire și îi spune lui Tom că a ales acest lucru pentru că o iubește de fapt mai mult pe soție iar el răspunde: „nu mai mult, ci de mai mult timp”.

Un film care transmite privitorului atât de clar suferința umană, vulnerabilitățile și traumele dar și toate mecanismele inconștiente prin care parcă încercăm să ne protejăm împotriva vindecării; arată cum modul în care ne ridicăm ziduri în jurul nostru și nu ne lăsăm văzuți, ne împiedică de fapt să putem primi ceea ce ceilalți ne oferă, dar în același timp nici nu le putem oferi celor din jur ceea ce ne dorim. Un film care vorbește despre valori, despre curaj și iubire și onestitate și verticalitate și asumarea deciziilor.

Vi l-am recomandat și cu gândul la un curs pe care urmează să îl lansăm curând: Vulnerabilitățile noastre care are ca obiectiv să ne ajute să ne înțelegem mai bine, cu istoria noastră de viață și să integrăm mai bine în prezent urmele pe care aceasta a lăsat-o în fiecare dintre noi, dar care, prin înțelegere, poate fi netezită.

Vă doresc vizionare plăcută și sper să vă placă!