Filmul de vineri este astăzi un film rusesc, Moscova nu crede în lacrimi. Un film din 1980 pe care l-am văzut și revăzut în mai multe etape ale înțelegerii mele asupra relațiilor și iubirii.  Un film despre o iubire frumoasă trăită după mulți ani de singurătate și deznădejde. A doua șansă. Pe care o avem cred cu toții.

Îmi plac multe filme rusești, muzica, literatura, poezia, pentru mine au ceva aparte, ca și filmele lui Susanne Bier. Au o sensibilitate și atenție deosebită față de tot ce este sufletesc și uman. Am ales acest film pentru că în cadrul proiectului Vreau să iubesc din nou! am întâlnit multe femei cu teamă și frică de a-și asuma din nou o relație, să iubească din nou. Un divorț dureros, adesea grija și responsabilitatea față de copil/copii, insecurități financiare, cariera, crește frica și teama de a se implica într-o altă relație. Dacă voi greși și alege prost din nou? Dacă îmi va răni copilul? Copilul are nevoie de mine, nu îmi pot pierde timpul cu întâlniri! Multe temeri care te țin departe de o relație intimă, apropiată, de încredere cu un alt partener. O putere de a iubi slăbită. Pare că nimeni nu este potrivit sau nimeni nu îți acordă o atenție romantică, pe de altă parte respingi cu ușurință orice încercare de apropiere a unui partener de tine. Firesc, cu tot felul de justificări. Din teamă și frică. Din durere.

Filmul este povestea a trei fete cu poveștile lor de dragoste. Povești cu speranțe, fantezii, dar și cu trădări și rupturi dureroase. Și povestea unei femei care își crește singură fiica și adună multă frică și își justifică distanța de relații prin muncă și responsabilitate, mai ales față de copil. O femeie, ca fiecare dintre noi, care are șansa întâlnirii unui bărbat care îi oferă iubirea lui. Un bărbat atât de diferit de cum își imagina ea că ar trebui să fie. Cum luptă cu prejudecățile și fricile ei. Și cum are el forța de a-i oferi siguranța și încrederea după care tânjea după atât de mult timp. Un final fericit îmi doresc pentru fiecare femeie și bărbat în căutarea iubirii.