Love on the air sau Dragostea la radio este un film marca Hallmark, din 2015, peste care am dat întâmplător. O comedie romantică de la care nu ai prea multe așteptări, cu un final previzibil. Foarte asemănător cu The Ugly Truth, dar cu mai puțină strălucire de Hollywood și mai ancorat în realitate. Totuși, am ales acest film pentru că frapează prin familiaritatea replicilor. Este un film care îți dă ocazia să recunoști comportamente, replici sau principii de viață după care te ghidezi și să-ți dai seama de cât de rigide sunt și cum îți afectează ele viața. Filmul nu este niciodată doar despre personaje, ci și despre ceea ce vezi tu dincolo de povestea lor. Sau ceea ce poți să descoperi tu, despre tine, în tine.

De această dată, personajele sunt Sonia și Nick, doi prezentatori radio complet diferiți, care ajung să prezinte împreună un talk-show. Totul pornește odată cu momentul în care logodnicul Soniei se desparte de ea, la radio, cu o replică ce nu înseamnă nimic de altfel, dar care îi aparține lui Nick. Am ajuns la o răscruce de drumuri. Talk-show-ul se transformă într-o adevărată luptă a sexelor.

Pentru că Sonia este femeia independentă, puternică, o feministă. Adică o feministă care crede că femeile sunt și ele oameni. O femeie la costum (ca să fie luată în serios), care nu-i permite bărbatului să o curteze, pentru că, nu-i așa, și femeia știe să deschidă ușa (la resturant) sau pentru că dacă îmi cumperi o dată cafea, apoi dintr-odată îți sunt datoare. Nu e doar o cafea. Niciodată o cafea nu e doar o cafea.

Iar Nick este omul cavernelor, dând sfaturi bărbaților despre cum să evite relațiile și intimitatea, angajamentul. Nu cheltuiți prea mult la prima întâlnire. S-ar putea să nu mai vreți să ieșiți la a doua. Orice faci, fă-le să te dorească mai mult, dar lasă-ți deschise toate opțiunile. Căsătoria este o sentință la moarte, doar că durează mai mult.

Desigur, în spatele atitudinii și replicilor lor haioase, stă de fapt durerea și neputința, iar experiența întâlnirii lor o scoate la suprafață. Este o oportunitate pentru ei de a se descoperi pe ei înșiși, cu fricile lor. De abandon, de a fi controlați, de a se pierde în relații. Mama mea a fost căsătorită de 4 ori. Depindea de el pentru orice. Când el a plecat, ea l-a înlocuit. Din nou și din nou. Să te căsătorești nu înseamnă să-ți pierzi identitatea sau el pe a lui. Fii o insulă. Doar că un bărbat vrea să meargă pe insulă în vacanță, nu să se căsătorească cu ea.

Mi-a plăcut finalul pentru că, dincolo de jocuri, rămâne onestitatea. Să recunoști că ți-e teamă și că poate strategiile tale au dat greș. Să-ți dai seama că lucrurile stau undeva la mijloc și că experiența noastră de viață ne face să generalizăm. Că femeile chiar știu să deschidă uși. Dar e treaba bărbaților. Că a fi în relație cu un bărbat nu înseamnă să stai pe locul din spate. Poate doar să-i faci și lui loc în față.