Vinerea aceasta vă recomand un film neconvențional despre pasiune, dragoste și ură: „Luna amară”, în regia lui Roman Polanski. În timpul unei călătorii cu vaporul, din Turcia în India, cuplul britanic format din Fiona și Nigel Dobson fac cunoștință cu Mimi, o femeie fermecătoare, și cu soțul ei invalid, Oscar.

Oscar, plin de amărăciune, începe să îi spună lui Nigel povestea dramatică a căsătoriei lui cu Mimi. Nigel, un britanic tipic, cu un comportament exemplar, nu se simte confortabil să asculte poveștile foarte explicite ale lui Oscar, dar, deși încearcă să se sustragă, nu reușește. Chiar mai mult, pe măsură ce ascultă, ajunge să fie fascinat de ceea ce aude și începe să o mintă pe soția lui ca să poate petrece mai mult timp cu Oscar și Mimi.

„Luna amară”, o poveste de dragoste foarte înflăcărată, începe cu o pasiune intensă pe care cei doi o interpretează ca fiind iubire. Deși această formă bolnăvicioasă și distructivă de atracție îi consumă pe cei doi, Oscar și Mimi parcă sunt prinși într-o vrajă puternică și nu se pot desprinde unul de altul. Pe măsură ce Oscar povestește, putem vedea în retrospectivă scene din trecutul lor. La început, relația lor romantică, deși mai pasională decât altele, era destul de normală. Însă, cu cât se instalează mai mult plictiseala în relație, cei doi găsesc modalități din ce în ce mai extreme de a-i face față, într-o luptă de a umple golul lăsat de pasiunea inițială. Încep cu mici joculețe sado-masochiste care se transformă în fantezii periculoase și care, până la urmă, îl aduc pe Oscar în scaunul cu rotile.

Polanski ne dezvăluie fără perdea parcursul relației romantice și pasionale a lui Oscar și Mimi, care se transformă într-o obsesie foarte periculoasă, în paralel cu relația banală și plictisitoare a lui Nigel și Fiona. Aflăm, astfel, ce efecte devastatoare pot avea pentru o relație pasiunea intensă și plictiseala gestionate în mod greșit.