Atât experiențele timpurii alături de părinți, relațiile romantice, cât și modul în care noi le-am perceput, împreună cu temperamentul nostru, ne-au creat anumite tipare mentale (pe care le vom numi și vulnerabilități), tipare prin care ne privim pe noi înșine, pe ceilalți și lumea întreagă.

Tiparele mentale sunt atât pozitive, funcționale, cât și negative, disfuncționale, ambele având inițial rol adaptativ, ajutându-ne să dăm un sens realității și astfel, să îi facem față. Tiparele au legătură cu modul în care am simțit că ne-au fost îndeplinite nevoile în copilărie și mai apoi în adolescență, precum nevoia de atașament, protecție, siguranță, acceptare, iubire necondiționată, atingere, nevoia de a fi văzuți și auziți, nevoia de explorare, performanță, autonomie, de identitate, autoexprimare a nevoilor, limite realiste, autocontrol și joc.

Sunt formate dintr-o serie de amintiri, emoții, cogniții și senzații corporale, majoritatea stocate în creierul emoțional care se activează aproape automat și ne permit să vedem realitatea într-un singur fel, din aceeași perspectivă, din nou și din nou.

„Trebuie să fiu perfect(ă).”, „Doar atunci când voi fi suficient de bine cu mine îmi voi găsi un partener. ”, „Cei din jurul meu nu mă plac. ”, „Întotdeauna voi rămâne singur(ă). ”, „Nu pot să mă descurc fără iubitul(a) mea.”, „Am nevoie de validările celor din jur tot timpul pentru a ști dacă ceea ce fac, e bine.”, „Ceilalți sunt întotdeauna mai importanți ca mine. ”, „Nu sunt în stare. ”, „Nu sunt suficient de bun(ă).”, „Dacă aș spune ce gândesc, sigur ceilalți m-ar părăsi.”, „Orice greșeală merită pedepsită.”, „Nu aparțin niciunui grup căci ceilalți nu mă acceptă.”, „Ceilalți trebuie să îmi ofere ceea ce am eu nevoie.”, „Nu pot să accept să fiu refuzat(ă).”,  „Emoțiile nu au sens și singura care ne ajută cu adevărat este rațiunea.”, „Orice părinte trebuie să se sacrifice pentru copilul său.”, „Dacă sunt vulnerabil(ă) în față partenerei(ului), mă va considera slab(ă) și poate că nu mă va mai iubi.”

Vulnerabilități precum teama de abandon, teama de respingere, izolarea socială, dependența, autosacrificiul sau subjugarerea, îndreptățirea, perfecționismul, teama de eșec, nevoia de aprobare sunt greutăți pe care le ducem cu noi de-a lungul vieții. Ca să le facem față, am învățat să folosim câteva mecanisme de protecție, adică tipare/modele comportamentale care se repetă. Și, de cele mai multe ori, aceste mecanisme de protecție nu ne ajută, ci din contră, ne afectează negativ calitatea vieții și, deși am vrea să le schimbăm, nu știm cum și de unde să pornim.

Vă propun un curs de 3 ore, un scurt demers de conștientizare, de a înțelege cum funcționează și cum se activează vulnerabiltățile. În același timp, un (alt) pas înspre noi, înspre a descoperi vulnerabilitățile noastre, a observa propriile mecanisme de protecție și cum acestea influențează atât relațiile dar și pe noi înșine în raport cu lumea.

 CUI SE ADRESEAZĂ?

Cursul oferă atât o parte teoretică, susținută de știință, dar și o parte practică și este dedicat atât femeilor cât și bărbaților indiferent că sunt într-o relație în prezent sau nu. Se adresează celor care au avut probleme în relațiile romantice și nu au reușit să le înțeleagă, celor care au primit mereu și mereu aceleași tipuri de reproșuri în relațiile de iubire deși partenerul era diferit sau au fost nemulțumiți de aceleași lucruri, celor cărora par să se regăsească mereu în același tip de situație în familie sau la serviciu, celor ale căror relații profesionale sau personale se încheie la fel etc.

ÎN CONCLUZIE:

Vă propun un sprjin în acest (poate) prim pas de cunoaștere și înțelegere de sine; sprijin spre o mai bună vizibilitate asupra vulnerabilităților. Înțelegerea lor dar și a modului în care acestea precum și mecanismele de protecție se activează, este esențială pentru redescoperirea și regăsirea proprie.

A ne înțelege mai bine înseamnă să învățăm să fim mai atenți la noi, să fim conștienți de propriile vulnerabilități, nevoi și astfel să acționăm mai conștient, să alegem mai bine și mai asumat pentru noi. Și să facem față într-un mod mai eficient dificultăților pe care le întâmpinăm. Iar înțelegerea noastră și a celorlalți reprezintă un pas important pentru relații mai bune, mai sigure și spre o viață echilibrată, plină de sens, bucurie și satisfacție.

PENTRU ÎNSCRIERE COMPLETEAZĂ FORMULARUL AICI

Contribuția ta : 150 lei/persoană.

Plata taxei se face prin virament bancar în contul RO73BTRL04501202N75276xx deschis la Banca Transilvania, titular Mind Education Health, CUI 26632205, J23/715/10.03.2010.

Când

Miercuri, 13 iunie – 18:30 – 21:30
Miercuri, 27 iunie – 18:30 – 21:30
Sâmbătă, 14 iulie  – 10:30 – 13:30
Pentru mai multe informații, poți să-mi scrii la adresa de e-mail irina@mindeducation.ro 
Te aștept cu drag,

Irina

*Notă:

Așa cum bine știți, începând cu 25 mai 2018, a intrat în vigoare legislația europeană referitoare la protecția datelor cu caracter personal (GDPR – Regulamentul UE 2016/679).

Prin completarea acestui formular de participare vă dați acordul să folosim datele solicitate strict în scopul de a păstra legătura, trimițându-vă newsletterul (dacă vă dați acordul) sau remindere pentru evenimentul la care v-ați înscris. Datele precum adresa de domiciliu sau CNP-ul sunt folosite doar pentru a respecta normele fiscale (ex. dacă plătiți taxa de participare prin transfer bancar, noi avem obligația de a înregistra de la cine anume am primit plata).

Ne dorim să ne rămâneți aproape și pe viitor pentru a vă putea trimite în continuare informații validate științific și a vă ține la curent cu proiectele și evenimentele noastre.

Dacă v-ați înscris la newsletter, promitem să nu vă încărcăm inbox-ul, însă puteți să vă dezabonați oricând de la newsletter accesând link-ul din josul paginii sau puteți să ne trimiteți un mail la adresa ruxandra@mindeducation.ro și vom face noi acest lucru. Iar dacă doriți să reveniți, vă puteți abona din nou pe site.

Să ne-auzim cu bine!

Echipa Mind Education Health și Școala pentru Cuplu