Vreau să le fac pe toate, dar am timp limitat. Mi-am propus mai multe, dar nu am reușit. Aș vrea să fiu peste tot, dar… dar… dar… Vă sună cunoscut? Pentru noi, femeile, fiecare zi este o negociere continuă între instanțele vieții noastre. Mame, soții, lideri, prietene, câte roluri nu ne atribuim și câte eforturi nu facem ca să avem echilibrul mult dorit? Dar pentru noi mai este timp/energie/resurse?

”How important it is for us to recognize and celebrate our heroes and she-roes!” Maya Angelou

Pentru a celebra femeile care există în interiorul fiecăreia dintre noi și cu un scop nobil în fundal, ca în fiecare an, Asociația Happy Moms organizează la Cluj conferința MAMA – mothers are merely astonishing. Anul acesta, scopul propus este organizarea Incubatorului de talente – tabără de educație non-formală pentru copii cu rezultate bune la învățătură, dar care provin din familii defavorizate. Pentru a-l realiza, avem nevoie de sprijinul vostru, al altor mame, soții, prietene, femei de carieră. Împreună putem schimba lumea, puțin câte puțin.

Femei cunoscute la nivel local și național vin ca în fiecare an să împărtășească propria viziune, experiență și să ne inspire în găsirea echilibrului. Printre ele, anul acesta este și Domnica Petrovai.

Unde? Casino Centru de Cultura Urbana Cluj, în Parcul Central Cluj-Napoca

Când? 15 iunie de la ora 18.00

Cum vă puteți înscrie? Dați click aici

Mai multe informații despre eveniment aflați aici 

Conferința MAMA este un concept al Asociației Happy Moms și este organizată anual în Brașov, Făgăraș, Cluj și Sibiu. Asociația Happy Moms are ca scop dezvoltarea personală și profesională a mamelor, copiilor și familiei în general. Cel mai important proiect al asociației este Business Mom, aflat deja la a treia ediție, fiind un proiect care sprijină cu training, mentorat și promovare mamele singure sau care au renunțat la serviciu în scopul de a deveni antreprenor. Proiectul a generat deja 13 afaceri în creștere, în interval de 3 ani.