Luni, 4 decembrie 2017, de la ora 18.00, vă invităm la o discuție despre cum înţelegem relaţia de cuplu în cadrul unui eveniment organizat de Editura Herald şi Librăria Humanitas din Cluj (Str. Universității, Nr. 4​) și avându-le ca invitate pe Domnica Petrovai (psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondatoare a companiei Mind Education & Health), Raluca Anton (doctor în psihologie și psihoterapeut format în terapie cognitiv-comportamentală și terapie de cuplu, trainer), Adela Raluca Moldovan (doctor în psihologie și psihoterapeut). Evenimentul va fi moderat de Sorin Lucaci (PR Editura Herald).

Vom povesti pe marginea noutăţilor editoriale apărute în colecţia Pas în doi, la Editura Herald: Ghidul căsniciei de Harriet Lerner şi Abilităţi de relaţionare în cuplu de Matthew McKay, Patrick Fanning şi Kim Paleg și vom răspunde la întrebări precum:

  • Care nevoi primează în cadrul unei relații de cuplu: ale noastre, ale partenerului sau ambele în egală măsură? Și cum le putem armoniza pe amândouă?
  • Ce înseamnă să dezvolți abilități de relaționare în cuplu?
  • Ce înseamnă comunicare clară?
  • Este potrivit ca o relație de cuplu sau o căsnicie să se conducă după anumite reguli, aşa cum propune Harriet Lerner? Dacă da, de ce?
  • Iată întrebări la care, cu siguranţă, vom găsi răspunsuri pe parcursul unei seri pe care ne-o dorim specială.

Mai multe detalii: eveniment Facebook

Pentru că adevărata intimitate se construiește pe îndelete și depășește limitele eroticului, cărțile din colecția Pas in doi propun diverse abordări ale cuplului, ale bărbatului și femeii, din perspectiva unor discipline multiple: istoria culturală, neurobiologia, psihologia, istoria, antropologia. Miza colecției este să vină în întâmpinarea celor care își doresc să se înțeleagă mai bine pe sine și care urmăresc să aibă o legătură emoțională și psihică mai profundă cu partenerul lor. O înțelegere cât mai cuprinzătoare a celuilalt și a mecanismelor care stau la baza unui trai în doi împlinit este calea către construirea unei relații de cuplu armonioase, care permite atât conviețuirea, cât și autonomia a două personalități.