Școala pentru Cuplu își propune să promoveze și să susțină tinerii și adulții în a avea relații sănătoase și mature de iubire. În acest sens, Școala pentru Cuplu lansează din acest an o serie de cursuri despre relațiile romantice.

Relațiile sănătoase sunt un factor esențial  pentru starea noastră de bine, siguranța și încrederea în noi și ceilalți. Experiențele timpurii alături de părinți și în relațiile romantice ne-au influențat într-un mod profund modul în care iubim și primim iubirea, cât și încrederea în noi înșine și în relații.  Însă, este în puterea noastră să devenim din ce în ce mai conștienți de cine suntem, care sunt propriile noastre sensibilități, nevoi și vulnerabilități, să facem alegeri din ce în ce mai înțelepte și asumate în relație cu noi și ceilalți.

Intimitatea și siguranța sunt fundamentale într-o relație de încredere, dar și cel mai greu de menținut datorită fricilor de respingere, abandon, a suspiciunilor și neîncrederii. Am convingerea că fiecare dintre noi, conștient sau inconștient, își alege propriul său drum, iar ajutorul pe care cunoașterea îl oferă, este cel mai bun instrument de conștientizare și evoluție personală.

Cursul se adresează atât celor care sunt, cât și celor care nu sunt implicați în acest moment într-o relație.

În timpul cursului, vei aprofunda și înțelege:

  • Ce înseamnă atașamentul și cum se formează
  • Ce înseamnă o relație de atașament sigură și cum trăim nesiguranța
  • Care este tipul nostru de atașament și cum îl manifestăm în relații
  • Ce înseamnă granițele sănătoase în relații, cum le definim și ce înseamnă siguranța
  • Ce înseamnă vulnerabilitățile și putem combate influența lor negativă (fie că este vorba de teama de abandon, de respingere, de autosacrificiu sau îndreptățire)
  • Cum ne reconectăm cu partenerul atunci când avem un conflict sau o tensiune ținând cont de stilul de atașament, de nevoi și de granițele noastre și ale celuilalt
  • Cum purtăm conversațiile dificile, cu asumare si fără evitare
  • Cum prioritizam relația și de ce iertarea este esențială în relația de cuplu

În concluzie:

Cursul te sprijină în acest proces de cunoaștere și înțelegere de sine și îți oferă câteva instrumente care te vor ajuta să ai mai multă încredere și siguranță în relații. Vei avea o mai bună conștientizare a aspectelor pe care le gestionezi în mod sănătos în prezent, vei construi un plan de acțiune referitor la lucrurile pe care vrei să le faci în plus. Cursul te va ajuta să fii mai atent la tine descoperindu-te într-un mod diferit. Fără să alegi blamarea celorlalți, victimizarea, criticismul, îndreptățirea sau fără să rupi relațiile pur și simplu.

Pentru că întotdeauna relațiile implică 2 parteneri, cu o istorie de viață diferită, cu un mod diferit de a percepe lumea, prin prisma vulnerabilităților individuale. Și înțelegerea noastră și a celorlalți este un pas important pentru relații mai bune, mai sigure. Căci fiecare dintre noi este în controlul acțiunilor care ne îmbunătățesc viața, pe care ne-o dorim plină de sens, bucurie și satisfacție și aproape de cei dragi.

Cursul va fi susținut de Irina Calomir, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental al Școlii pentru Cuplu.

Când? Poți alege să participi în 7, 14, 28 februarie de la 18.30 sau în 10 martie de la 10.30.

Unde? La noul sediu Mind Education Health din București, sector 2, str. Fabricii de Glucoză nr. 9 B, bl C, scara A, apartament 104. (Sediul este la 3 minute de stația de metrou Pipera. Cu intrare de pe strada Fabricii de Glucoză colț cu str. George Constantinescu, lângă Mega Image și restaurantul Q`s Inn).

Taxa de înscriere este 150 lei/persoană.

Pentru înscrieri, completează formularul

Te aștept cu drag,
Irina

Pentru mai multe informații, poți să îmi scrii la adresa de e-mail irina@mindeducation.ro