Durerea infidelității emoționale în cuplu
„Când încetezi să-l privești pe cel de lângă tine? Nu ar trebui să fim avertizați? Ar trebui să ni se spună: Ai grijă. Fii atent! Te-ai putea gândi: sunt bine, suntem bine. Apoi te întorci și distanța dintre noi…” , „Am căutat iubirea în afară. S-ar putea să fi pierdut iubirea pe care o aveam. Mă uit la tine… și mă gândesc cât a trecut de când nu te-am privit. Nici măcar nu știu ca să fiu sincer. De ce căutai iubirea? De ce nu mă căutai pe mine?”
Toate cupluri au momentele lor dificile, unele le depășesc și se reapropie și mai mult, își înțeleg și mai bine nevoile, alții aleg fuga, renunțarea: o soluție în afara cuplului. Infidelitatea. Traumatică, adesea, pentru ambii parteneri. De aici, cu greu și cu mult efort vor putea cei doi să-și recapete siguranța și încrederea pierdute.
Ceva nu mai merge între voi și ați încercat să rezolvați, în felul vostru, problemele – cu reproș, critică sau tăcere –, dar încetul cu încetul distanța devine mai mare și mai greu de suportat și, ușor-ușor, apare altcineva. O soluție „miraculoasă”. Drăguț, amabil, atent, prezent. Te deschizi, vorbești despre tine. Ea sau el te ascultă și te simți important/ă, dorit/ă. Te simți bine cu tine cum de mult nu te-ai mai simțit. Îi simți lipsa, aștepți să vorbiți, să vă vedeți poate, sau doar să vorbiți. Pe email, telefon, Facebook. În fapt, îți spui, nu faci nimic „rău”, nu? Îți justifici cu ușurință apropierea. Ea nu mă mai dorește – și merit să fiu dorit, să mă simt important. Totul pe fondul unui amestec de vină, furie față de partener, dorință, indiferență. Ca femeie, vrei să te simți din nou atrăgătoare, dorită, apreciată, și el este acolo să îți ofere ce îți lipsește alături de bărbatul tău.
Contactezi foști iubiți/iubite să îl faci gelos pe partener. Poate așa te va iubi. Cu convingerea că trebuie să îl faci să sufere pe cel de lângă tine ca să înțeleagă care sunt nevoile tale. Așa că menții legătura cu persoane care sunt atrase de tine, îți acordă atenție ca să te simți tu bine cu tine. Însă asta rănește. Și creează false așteptări. Celălalt se va simți furios, folosit. Și nu merge să scapi de vină spunându-ți: „că doar știa în ce se bagă, nu? E problema lui/a ei!”, sau crezând că „ce nu știe nu rănește”. Minciuna rănește întotdeauna, infidelitatea rănește. Și nu te amăgi: partenerul tău simte amenințarea, pericolul. Iar dacă nu o simte, asta înseamnă cel mai adesea că sunteți deja foarte departe unul de celălalt. Zidiți, protejați.
„Suntem doar prieteni” este adesea o scuză și o justificare
Infidelitatea începe adesea cu o prietenie: „suntem doar prieteni”, „nu este nimic între noi”. Te minți pe tine și pe cel de lângă tine. E mai ușor așa. În fapt, tânjești după atenție, după afecțiunea ei, a lui. A cuiva. După ceva ce îți lipsește încât lipsa a devenit atât de dureroasă, de nesuportat. Însă soluția nu este în afara relației. Cuplurile fericite pe termen lung nu sunt cele care nu au avut greutăți și necazuri, crize, ci cele în care partenerii au avut puterea de a depăși criza, fără a fugi sau a evita problema. Știți câte relații cu fostul amant sau amantă rezistă? Static foarte puține, 2-3%. Pentru că infidelitatea este ca o vacanță permanentă, fără o viață reală. Și poate nu credeți în statistici, însă faptul că evitați să rezolvați problema în cuplu este un comportament pe care îl veți repeta și în alte relații, cu și mai multă suferință.
Nesiguranța personală însă, dincolo de cuplu, te face sensibil/ă la atenția celorlalți, vulnerabilă la aprecierile și gesturile de apropiere ale celorlalți. Dar și partenerul simte nevoia ta de atenție. Și devine la rândul lui nesigur, vigilent la ceea ce faci, te verifică sau controlează. Însă, atenție, la nesiguranța ta ai contribuit și tu. Pur și simplu, nu se mai simte în siguranță alături de tine. Nu înseamnă însă că toate nesiguranțele și „geloziile” au cauze în fapte, dar o mare parte dintre ele, au legătură cu relația, și mai puțin cu tine. O relație sănătoasă cu tine și cu partenerul implică să înveți să tolerezi disconfortul din relație fără să te refugiezi în „a povesti” cu altcineva. Nu înseamnă că tolerăm la nesfârșit problemele nerezolvate. Nu. Iubirea nu înseamnă să fii martir sau să te sacrifici de „dragul copiilor”. De „dragul copiilor” merită să faci tot ce ține omenește de tine să faci ca relația să meargă, fără să fugi.
Ce ai de făcut când conștientizezi că ești infidel emoțional?
În primul rând, să închei relațiile cu persoanele de sex opus unde te refugiezi atunci când te simți singur/ă, când ai un disconfort. De altfel, până și „prietenul tău” se poate simți folosit, el poate avea alte așteptări și pe bună dreptate. Apoi, trebuie să încetezi să îți mai minți partenerul: îl rănești și relația devine abuzivă pentru el sau ea. Și, cel mai important, să te reîntorci cu adevărat către partener și să faci efortul să reconstruiești relația de cuplu.
Apoi iei o decizie. Dar nu înainte de a munci pentru relație. De a lupta pentru relație. Și nu înainte de a-ți fi exersat puterea de a te confrunta cu stările de disconfort sau criză și de a încerca să faci lucrurile să meargă din nou. Pentru voi doi, împreună. Altfel, vei ajunge curând în același punct terminus – foarte repede și cu răni profunde în ceea ce te privește – învăluită de iluziile și visele „proaspete” de pasiune alături de un altul.
O relație bună înseamnă încredere și siguranță, acceptarea și prețuirea libertății celuilalt, nu control și manipulare.
