Domnica Petrovai

Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, Domnica Petrovai, fondatorul MIND EDUCATION HEALTH, lucrează cu pasiune în domeniul promovării sănătății emoționale de 20 de ani. Domnica este căsătorită și are două fetițe. De aici poate specializarea și interesul deosebit pentru armonizarea relației de cuplu, cât și conștientizarea importanței dezvoltării continue a părinților pentru a răspunde nevoilor copiilor lor.

Președintă a Asociației de Psihologia Copilului și Adolescentului din România și formator în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, Domnica Petrovai este acreditată în programul de formare Triple P – Positive Parenting Program – al Universității din Queensland, Australia, și autor de ghiduri, articole și cărți de specialitate, printre care Cum îi ajutăm pe copii să meargă fericiți la școală? Ghid practic pentru învățători (Ed. Miniped, 2013) și Pentru un copil sănătos emoțional și social: ghid practic pentru educatorul care construiește încredere (Ed. V&I Integral, 2012).

Domnica face, la cabinet, terapie individuală și de cuplu, este consultant și trainer pentru renumite companii multinaționale în cadrul programelor de work-life balance, speaker la evenimente de profil din țară și străinătate, cât și expert în sănătatea mintală pentru copii și adulți pentru organizații guvernamentale și non-guvernamentale precum:  Centrul Național de Sănătate Mintală – Ministerul Sănătății, UNICEF, ILO-IPEC, Salvați Copiii, Liga Românâ pentru Sănătate Mintală, Fundația Copiii Noștrii, Asociația Alternative Sociale, Fundația CRED, Centrul Național de Studii pentru Medicina Familiei, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Soros.

În restul timpului, coordonează bunul mers al MIND EDUCATION HEALTH, al cărei fondator este.

dominca(at)mindeducation(dot)ro