Când îşi arată colţii, ne întunecă mintea şi ne distruge relaţiile. O „nebunie” temporară, greu de ţinut în frâu, care scoate la iveală nenumărate vulnerabilităţi. Cum o vindecăm, cum luptăm contra ei, ce spune ea despre noi? Întrebări despre o trăire veche de când lumea la care  Domnica Petrovai a răspuns recent în Formula AS, secțiunea Asul de inimă.
Iată mai jos câteva fragmente din articolul apărut în ediția lunii iulie 2018:

– Când ne apucă, suntem ca bolnavi. Dar de definit, puţini pot s-o definească. Până la urmă, ce este gelozia, doamna Petrovai?– E un amestec de foarte multe trăiri, în care in­tră şi posesivitate, şi suspiciune, şi îndoială, şi in­vidie, dar şi foarte multă frică şi teamă de res­pingere. O cunoaştem cu toţii, e aproape nefiresc să nu te fi întâlnit măcar o dată în viaţă cu senti­men­tul de gelozie.

– Se spune chiar că dacă nu eşti gelos în­seamnă că nu iubeşti.

– E doar un mit. Gelozia nu e o dovadă de iu­bire. Gelozia ascunde o neîncredere în celălalt şi o puternică frică de abandon. Cel mai adesea per­soa­nele geloase sunt persoane foarte dependente de celălalt. Fiindcă au nevoie de partener pentru a se simţi validate, le apucă o spaimă uriaşă la gân­dul că celălalt ar putea într-o zi să nu le mai vrea. Dacă partenerul dispare, ele nu mai ştiu cine sunt. Ei bine, gelozia aceasta, asociată cu tot felul de vulnerabilităţi, devine extrem de toxică, şi pentru relaţie, şi pentru persoana care o trăieşte. O relaţie sănătoasă e posibilă doar între doi indivizi auto­nomi emoţional.

– Gelozia presupune prin urmare o nevoie exa­gerată de celălalt. Dar de unde această nevo­ie?

– În primul rând, din faptul că nu reuşeşti să găseşti în tine resurse de siguranţă şi validare. Iar asta se întâmplă cel mai adesea pentru că, fără să-ţi dai seama, întreţii anumite dependenţe. De pildă, un bărbat care a trăit într-o familie cu un tată dis­tant, indisponibil emoţional, dar cu o mamă foarte grijulie, anxioasă şi mult prea implicată în viaţa lui, nu are ca reper decât această experienţă de dependenţă de mamă, care a rezolvat foarte multe în locul lui. Fiind aşa intruzivă, nu i-a oferit spaţiu ca el să fie în contact cu sine însuşi, cu propriile trăiri. El nu ştie exact ce vrea el, ştie ce vrea mama lui de la el, ştie mai bine ce vor ceilalţi, nu e învăţat să-şi asculte propriile nevoi. Mai târziu, va căuta inconştient să facă pe plac şi să obţină validarea de la partenere. Ăştia sunt bărbaţii care sunt de­pendenţi constant de părerea şi de starea de spirit a femeii din viaţa lor şi, în acelaşi timp, sunt furioşi pe ei că sunt dependenţi. Au nevoie de ea, dar o şi detestă tacit, pentru că asta îi face să se simtă slabi. Ei bine, gelozia e sosul tuturor aces­tor trăiri. Cam tot ce atinge într-un fel senti­mentul de siguranţă sau trauma de abandon se scal­dă într-o zeamă de gelozie.

– Se vindecă gelozia, doamna Petrovai?

– Nu gelozia se vindecă, ci vulnerabilităţile care duc gelozia de la o emoţie firească la un com­por­tament nesănătos. Ce se vindecă sunt neîncrederea, teama de abandon, nesiguranţa de sine, frica de respingere, comportamentele narcisice, sentimentul că nu suntem destul de buni. În terapie, obişnuiesc să fac o evaluare a vulnerabilităţilor. Dacă văd că ne­si­guranţa vine de fapt din zona profesională, atunci încurajez persoana respectivă să se dezvolte pe zona aia. Dacă văd că viaţa socială e săracă în relaţii sănătoase, îl ajut să dezvolte relaţii mai bune de prietenie, de colegialitate, sau relaţii mai sănă­toase cu membrii familiei, ca să se echilibreze şi să nu mai depindă toată fericirea lui de partenerul de cuplu. De gelozie se scapă scăpând de dependenţe. Iar de dependenţe scapi în momentul în care câştigi siguranţă în cât mai multe domenii ale vieţii tale. Odată ce începi să te gândeşti ce ai putea tu să faci, ca să te vezi pe tine într-o lumină mai bună, creşte încrederea în tine, dispare şi gelozia. Şi dispare şi nevoia de a-l „pedepsi” pe celălalt pentru faptul că nu te simţi tu bine cu tine.

Puteți citi întreg articolul aici.