Dependența este una din principalele cauze ale dezamăgirilor și nefericirilor în dragoste. O urgență emoțională – asta este o relație de dependență, o căutare a jumătății, a cuiva care să te completeze. O relație trăită cu nerăbdare, reproșuri și așteptări nerealiste de la celălalt și relație. Să gândim la fel, să fii loial în orice situație, să ne petrecem timpul împreună, mai tot timpul, să existe un NOI, când nu există clar un EU și TU.

Cum recunoști dependența partenerului?

Ca să o recunoașteți mai ușor dependența vă recomand să vedeți sau să revedeți Blue Valentine (2010), povestea unui cuplu, a doi oameni care s-au îndrăgostit, s-au căsătorit, au pornit pe un drum împreună,  dar nu au avut puterea să ducă relația mai departe de propriile lor nefericiri personale. Un film trist care însă reflectă povestea multor cupluri.

Relația sau relațiile romantice în dependență sunt trăite cu nerăbdare, nevoie de fuziune, posesivitate și reproșuri. O persoană dependentă cere mult și dă puțin. Deși el crede exact contrariul. Amână, cere mereu confirmări, ia decizii foarte greu, face puține lucruri singur/ă, are nevoie de celălalt ca să se simtă în siguranță. Și generozitatea este adesea tot o formă de control, din teama de a nu pierde persoana. Sunt oameni care regretă că au dat, spun ei, prea multe în relație.

O altă sensibilitate a celui dependent este nevoia lui de recunoaștere, exagerată, ce reflectă identitatea lui nesigură și neclară. Tu, cel dependent ai nevoie de ceilalți, relația ta cu ei este despre nevoia ta de sprijin, protecție, siguranță și validare. Alegi ca parteneri persoane pe care să le simți puternice, care să îți ofere siguranță, importante sau de succes, sau cu un anumit statut. Pe cineva pe care te poți sprijini. Este mai mult despre ce ai tu nevoie.

Despre ce sunt certurile într-un cuplu cu dependență?

Certurile în cuplu au adesea legătură cu momentele de separare – plecările de acasă în interes profesional, timpul liber petrecut cu prietenii sau orice altă pasiune sau interes a partenerului în afara cuplului. Toate sunt percepute ca amenințătoare și creează o anxietate crescută care se manifestă prin detașare sau reproșuri. Repetate. Cum se poate simți bine fără mine? Dar este despre el sau despre tine? Tu te pierzi în relație, îți pierzi rutinele sau nu ai propriile pasiuni în afara casei nu pentru că ți-a cerut partenerul, ci din frică și neputințe. Nevoia ta de celălalt este mai mare decât experiența de a fi tu cu tine și pentru tine.

Un alt motiv de ceartă și tensiune în cupluri este relația toxică cu așa zisa loialitate. Când tu te simți rănit de un amic și îi ceri partenerului să aibă aceleași sentimente față de el sau să se comporte, să gândească la fel ca tine, oare nu este o încălcare a drepturilor celuilalt? Valorile comune, acceptarea și prețuirea diferențelor, încrederea ta în tine și în relație, doar ele fac posibilă o reală și sănătoasă loialitate. Ceea ce îți cere el este să-i întreții însă sensibilități nesănătoase. Mai degrabă să-i oferi tu siguranță și fără să-l jignești sau ataci, să-l sprijini în a se observa și pe el și să vadă și perspectiva ta. Însă cel dependent va avea tendința de a te convinge că trebuie să gândiți la fel dacă vă iubiți. Și, da, asta nu are nici o legătură cu iubirea.

Și, cum am mai spus, un alt motiv de tensiune care are legătură cu solicitările nesănătoase de loialitate sunt cele legate de nevoia de recunoaște a celui dependent. Îți pare că oricât îi spui că apreciezi eforturile lui nu este suficient. Este mai mereu nemulțumit/ă. Vrea mai mult și mai mult. Se simte neapreciat și simte că primește prea puțină atenție.

În consecință, dependența slăbește puterea de a iubi. Și sigur, ca să ai o justificare, cauți motive pentru care el sau ea nu te iubește. Pare mai simplu așa. Mai simplu de dus. Însă prețul plătit va fi singurătatea și o viață plină de frustrări, convingeri rigide și multă insecuritate și nevoie de cineva pe care să te sprijini, un coleg, un părinte, prieten. Pentru că cel de lângă tine nu poate fi prezent, când tu nu ești prezent/ă, nu ești în contact cu tine. Observi cât de ușor îl idealizezi pe cel de care te îndrăgostești, îl pui pe un piedestal ca apoi să îl respingi? Nu este tot el sau ea? Sau pe cine ai pus pe piedestal?

Ce oferi tu relației în loc să cauți dovezi că nu te mai iubește? Furia, defensivitatea, incapacitatea de a-ți asuma că ai rănit, puterea de a-ți cere iertare, și agresivitatea, controlul și dominarea celuilalt exprimă dependența ta. Ea te rănește și îl rănește pe cel de lângă tine.

Ce ai de făcut? Să începi să faci lucruri și singur/ă fără să mai contezi pe celălalt, fără să mai pui presiune pe partener să te ajute, în numele iubirii, nu!  Să te înfurii pe el sau ea că nu a făcut ce i-ai cerut. Nu este o dovadă de iubire, ci de dependență. Să ai grijă de propriile tale emoții este semn de sănătate. Tu ești responsabil/ă și doar tu îți poți aduce liniștea, fericirea, mulțumirea și bucuria în viață, nu partenerul. Și să ai propriile tale împliniri personale și profesionale.

Când tu ești partenerul celui dependent

Rar o persoană dependentă va solicita terapie pentru că este conștient de propria lui dependență. Poate doar depresiile, anxietățile sau indeciziile să-l aducă la terapie. Însă celui dependent nu îi plac schimbările și rezistențele lui sunt teribile. Tu, partenerul lui, poți face schimbări, te poți reclădi tu pe tine. În loc să-ți asumi responsabilități care nu sunt ale tale, să simți vină față de celălalt, ar fi mai înțelept să te reîntorci către tine. Și să-ți oprești impulsul, imboldul de a-l crește, îndruma, proteja când nu are nevoie de protecție. Nu te va iubi și prețui mai mult, dacă asta speri. Și nici nu te va face să te simți mai bine cu tine, nu pe termen lung. Va avea și mai multă nevoie de tine, până când te vei simți sufocat și vei vrea să scapi, să-l pedepsești, să te răzbuni și vei aduna multe resentimente și frustrări. Infidelitatea va fi o cale de ieșire. Dureroasă însă pentru amândoi.

Identitatea ta să nu fie despre a avea grijă de celălalt. Tu cel puternic sau puternică, el sau ea cel vulnerabil și neputincios, deși, el are mai mult control asupra ta. A fi bun și generos nu înseamnă să încurajezi în propria lui neputință pe omul care îți e drag. Nu este un act de bunătate, ci de egoism. Al tău. Înseamnă că tu te hrănești din dependența lui de tine.  Mai degrabă să te uiți la ce amâni și eviți tu să faci pentru tine și ce îți este inconfortabil și fugi în grija pentru partener. Te amăgești. Cu cât tu vei evolua, cu atât spațiul vostru, al cuplului va fi unul mai sănătos pentru amândoi. Este darul tău de iubire pentru el.

Ce rămâne dincolo de dependență?

Uneori însă, când dai la o parte dependența, nu mai rămâne mai nimic profund, de substanță. Observi că de fapt nu îl placi atât de mult pe celălalt, cel puțin nu atât de mult încât să-ți împarți toată viața ta. Observi că nu vă cunoașteți unul pe celălalt. Ai avut însă nevoie de el. Altfel, unde mai este glorificarea celui iubit și dorit? Acceptă că deși îți este drag omul, nu ești tu potrivit pentru lumea lui și invers. Poți alege o despărțire care, deși este dureroasă, să nu fie cu reproșuri și jigniri. Ci să închei relația cu recunoștință  pentru tot ce ai trăit alături de el sau ea, cu tot ce ai înțeles despre tine, cum te-ai văzut tu pe tine prin relația cu celălalt. Cum ai crescut și, mai ales, unde mai ai nevoie să crești.