office(at)mindeducation(dot)ro

Clienți și colaboratori

Clienți și colaboratori

Dragos Gafita
Senior Producer Gameloft

gameloftAu fost utile in mod cert intalnirile noastre cu Domnica Petrovai si Delia Lungu. Detaliez cu citeva notite:

– te provoaca sa te gindesti la multe lucruri, intr-un fel mai educat decit simple idei razlete. Introspectii utile.
– inveti si poti aplica relativ usor chestii care imbunatatesc viata personala/profesionala. Exemplu, in cazul meu – am reusit sa reduc intr-o masura considerabila impulsivitatea.
– a fost interesant si chiar reconfortant sa povestesc lucruri foarte personale care sa-mi fie apoi explicate/comentate in chei la care nu m-as fi gindit.
– interactiunea de grup la curs (vezi si vorbesti cu niste oameni pe care ii stii, dar intr-un cadru neobisnuit); observi ca multe dintre problemele personale sint foarte frecvente si la altii. Te incurajeaza faptul ca nu ai multe dintre problemele pe care le au altii (glumesc 🙂 ).
– interactiv, fara format rigid
– continut focusat pe citeva aspecte esentiale pe care le-am repetat.

All in all, a crescut un pic nivelul de fericire/satisfactie personala si, cred ca pe termen lung, folosind ce am discutat impreuna, poate creste considerabil mai mult.

Ramona Sararescu
Manager proiect Comunicare ENGIE Romania

ENGIE_Logo_RGB-1Am cunoscut-o pe Domnica în anul 2014 cu ocazia organizării unor workshop-uri de parenting pentru femeile din cadrul ENGIE Romania și am descoperit atunci o persoană sinceră, modestă, caldă, cu o bogată experiență de viață dar și ca pedagog. Domnica reușește să-ți pună întrebările ,,bune’’, acelea care te fac să reflectezi asupra ta și asupra relațiilor tale cu cei din jur (soț, copil, părinți) și să-ti regândești atitudinea și acțiunile. De atunci îi citesc blogul cu regularitate și mă regăsesc de multe ori în scrierile sale. Colegele mele participante la curs au apreciat mult discuțiile deschise, sincere și pline de sfaturi utile și concrete în relația cu copiii, dar și în cea de cuplu. O recomand pe Domnica pentru seriozitate, capacitatea de a-și adapta discursul în funcție de nevoile și profilul audienței, căldura sufletească și disponibilitate.

Ramona Sararescu, Manager proiect Comunicare, ENGIE Romania

Irina Calomir
Organizational Development Coordinator Orange România

13 Irina Calomir logo_cmykAm cunoscut-o pe Domnica Petrovai în calitate de trainer al cursurilor de Parenting pe care le desfășurăm în Orange România de peste trei ani, iar rezultatele excelente și feedback-ul pozitiv pe care l-am primit de la toți angajații cu care Domnica a interacționat ne-au determinat să continuăm colaborarea cu MIND EDUCATION HEALTH și în cadrul altor programe.

Domnica a înțeles nevoile și așteptările noastre și a reușit de fiecare dată să ne ofere soluții customizate și adaptate.

Personal, apreciez deschiderea, autenticitatea și profesionalismul Domnicăi, elemente care mă încântă la fiecare întâlnire și care mă fac mândră să o recomand atât ca terapeut, cât și ca posibil colaborator în mediul corporate.

Alina Moscu
HR Business Partner British American Tobacco

British_American_Tobacco_logo.svgCursurile de parenting susținute de MIND EDUCATION HEALTH sunt foarte apreciate de angajații noștri, în special pentru tematicile abordate, profesionalismul ireproșabil, dar și datorită faptului că sunt interactive.

Acest proiect de Work Life Balance constă în 11 module cu întâlniri săptămânale, unde au loc discuții deschise pe diverse teme care privesc educația copiilor.
Seara de miercuri, când ne întâlnim, este așteptată cu nerăbdare, cursul îndrumându-ne către un stil de parenting echilibrat, iar sfaturile avizate ale echipei MIND EDUCATION HEALTH dau roade în viata noastră de zi cu zi.

Oana Tanislav
Director de Comunicare Ubisoft

ubisoftAm cunoscut-o pe Domnica în calitate de organizator și părinte implicat activ în cursurile de parenting de la Ubisoft.
Imaginați-vă 40 de părinți (două grupe), dintre care mulți tătici, venind cu speranța să afle cum să-și “gestioneze” copilul “dificil” și, mai apoi, plecând… cu convingerea că trebuie să se iubească mai mult pe ei înșiși și să nu-și (mai) neglijeze partenerul pentru că numai așa, apoi, vor putea să armonizeze frumos, împreună cu copilul, ca o familie.
În prima fază, ne-a durut adevărul: “Cum, să mă pun pe MINE pe primul loc, și nu copilul?! Copilul simte dacă eu și mama suntem doar prieteni și ne respectăm, dar nu avem o relație de cuplu sănătoasă? Nu e vina copilului când are crize?” Și lista e lungă…
La toate aceste întrebări, Domnica nu a răspuns direct, așa cum ne așteptam, nu a servit soluții și nici nu a agreat sau judecat comportamente. Ne-a dat instrumentele și ne-a lăsat pe fiecare dintre noi să ne facem introspecția și să tragem concluziile.

Dana Savin
Director Executiv Ager Business Management

12 Diana Savin AgerÎn încercarea de a cunoaște mai bine viața și lumea care ne înconjoară, în special pe copiii mei, am abordat și latura psihologică. Și uite-așa am întâlnit-o pe Domnica. Cel mai vesel terapeut! Și de departe cu abordarea cea mai caldă, îmbinată cu o tehnică bine pusă la punct, venită din experiența ei bogată în domeniu.

A fost o experiență interesantă în care am dobândit abilitatea de a observa lucrurile și dintr-o altă perspectivă, de a mă folosi de sentimentele pe care le trăiesc. Și de atunci ne-am tot intersectat atât pe plan personal, cât și profesional. Am derulat împreună proiecte minunate – Work&Life Balance pentru angajații companiei, ajutându-i să obțină un echilibru între viața profesională și cea personală. Pe de altă parte, Domnica le-a oferit și sfaturi utile de parenting.

Colaborarea noastră s-a materializat și în întocmirea, structurarea și dezvoltarea unui material educațional destinat părinților cu copii de până la trei ani.

Iuliana Alexa
Redactor-șef revista PSYCHOLOGIES

logo_PSYCHOLOGIES_MAGAZINEAm avut plăcerea să colaborez cu doamna psihoterapeut Domnica Petrovai la revista Psychologies, unde scrie de ceva vreme niște articole ce se citesc cu sufletul la gură. Are o intuiție perfectă asupra a ceea ce ar putea înreba cineva care se jenează să pună întrebări. Știe perfect cum gândesc femeile și bărbații (și cum nu gândesc), lucru care face ca textele sale despre cuplu să fie de o profunzime aparte.

Am organizat alături de ea un seminar pe probleme de comunicare în cuplu în luna martie și oamenii nu se mai dădeau duși. 1000 de întrebări aveau pe limbă pentru doamna aceasta înțeleaptă care le explica faptul că iubirea nu e lucru simplu, dar nici imposibil.

Cu Domnica e o plăcere să stai de vorbă. Are cumpănirea plăcută și liniștitoare a ardelenilor, și școala lor serioasă de la Cluj în materie de psihologie. Are răbdarea cuiva care vede scăpările oamenilor în cabinet, dar în același timp îi înțelege și îi acceptă necondiționat. Și are și umorul aferent, atunci când vede că oamenii vor să se salveze, știu ce au de făcut, dar se lenevesc pe parcurs. Și tot îi ajută…

În Domnica Petrovai am descoperit un super profesionist și o excelentă prietenă.

Gabriela Iacob
Totul despre Mame

LogoTDM

Colaborarea cu Domnica Petrovai ne onorează. Fiecare eveniment la care Domnica a fost alături de noi a fost pentru publicul nostru o experiență de neuitat. De-a lungul timpului foarte mulți părinți ne-au scris că ceea ce au învățat de la Domnica le-a salvat relația de cuplu. Îi mulțumim Domnicăi pentru încrederea pe care ne-a acordat-o și sperăm ca și în viitor să accepte să participe la evenimentele pe care le organizăm.

Andreea Popescu
Mămicile iubesc

logo_mămicile iubesc

”Mămicile iubesc” reprezintă mai mult decât o platformă online în care mamicile și viitoarele mămici gasesc informații utile despre micuți și creșterea armonioasă a acestora. Am reușit, până în prezent, să creăm o comunitate formată din eroine ale unei noi generații care cred în puterea lor de a face o lume mai bună pentru fiecare pitic. Plecând de la această idee și de la faptul că orice informație oferită acestor mame trebuie să fie avizată și extrem de utilă, colaborarea cu Domnica reprezintă pentru noi o alegere perfectă. Experiența acesteia și numeroasele cursuri de parenting susținute ne-au convins că este un exemplu autentic de mamică eroină pe care ni-l dorim în comunitatea ”Mămicile iubesc”.

Mona Onita Ciurezu
Consultant Specialist în somnul copilului 0-10 ani, www.bebedoarme.ro

2 Mona Onita Ciurezu bebe-doarmeO cunosc pe Domnica de mai bine de 10 ani și recunosc că mi-a influențat foarte mult viața. M-a ajutat să mă descopăr, m-a ajutat să cred în mine când îmi era greu și m-a susținut în noua mea carieră. În colaborarea cu www.bebedoarme.ro, Domnica a avut un rol esențial: i-a ajutat pe pacienți atunci când se simțeau copleșiți sau debusolați în noul rol de părinți. A reușit să le redea încrederea în forțele proprii, de părinți și parteneri în cuplu, dar și să le ofere uneltele necesare noilor provocări: să navigheze corect prin multitudinea de informații contradictorii despre parenting și, în același timp, să-și păstreze echilibrul în cuplu.

Și, probabil cel mai important, i-a ajutat să conștientizeze că numai având grijă de ei, ca părinți și cuplu, pot să le ofere copiilor un model sănătos și să îi ajute în mod real să crească și să se dezvolte armonios. Cu alte cuvinte, ca să facem bine copilului, prioritatea trebuie să fie cuplul, și nu invers – așa cum suntem deseori tentați să facem.

În concluzie, o colaborare minunată, pe care sper să o continuăm.

Claudia Ștefănescu
Specialist resurse umane

3 claudia stefanescu sos satele copiilorÎn cadrul Asociației SOS Satele Copiilor România, am avut onoarea și bucuria de a colabora cu Domnica Petrovai între anii 2004-2007.

Colaborarea a avut mai multe direcții: formarea profesională pentru mamele sociale și îngrijitorii de copii din organizație, sesiunile de coaching pentru echipa de management, procesul de diagnoză organizațională pentru Comunitățile de Tineri din București, dar și elaborarea unui ghid intern de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă la copii.

Am apreciat în mod deosebit profesionalismul, etica și sprijinul necondiționat acordat organizației pe tot parcursul derulării parteneriatului nostru cu Domnica Petrovai. A fost un partener deschis, care a adus în mod constant în atenție interesul superior al copiilor și nevoia de a atinge excelența în serviciile pe care le asigură organizația noastră beneficiarilor săi: copii și tineri aflați în dificultate.

Nu în ultimul rând, prin exemplul personal, Domnica m-a ajutat să mă perfecționez în calitatea mea de atunci, și anume cea de consilier pedagogic și coordonator național al mamelor sociale. Sper să avem ocazia unor colaborări viitoare.

Nicu Fota
Fundația CRED

4 nicu fota fundatia cred2Domnica Petrovai este colaboratorul Fundaţiei CRED încă din anul 2009 când, împreună, am pregătit și apoi implementat proiectul “Sprijin pentru femeile care suferă de depresie postpartum”.

Domnica s-a dovedit a fi un membru activ și dedicat al echipei, contribuind decisive, prin profesionalism și implicare, la succesul proiectului.

Domnica a fost și este implicată în continuare în dezvoltarea unor propuneri de proiecte ale Fundatiei CRED, dar și în activități complexe de elaborare a curriculelor, susținerea de cursuri pentru personalul medical, realizarea de materiale de promovare a sănătății mintale printre care și broșura informativă pentru femeile cu probleme de sănătate mintală postpartum și familiile lor. Începând din anul 2014, Domnica Petrovai este membru al comitetului director al Fundației CRED.

Martha Iliescu
Fundația Copiii Noștri

5 martha iliescu fundatia copiii nostriAm început colaborarea cu Domnica Petrovai cu  Proiectul “Promovarea sănătății mintale la copii și tineri din mediul rural”, derulat de FCN în 2009-2010.

În cadrul proiectului, Domnica a susținut seminarii de formare adresate profesioniștilor care lucrează cu copii și tineri (cadre didactice, asistenți sociali, asistenți medicali) care nu aveau noțiuni specifice referitoare la sănătatea mintală. Cu ocazia acestor seminarii, colaborarea cu Domnica Petrovai și MIND EDUCATION HEALTH s-a consolidat, continuând și cu alte proiecte ale FCN.

Pe lângă seminariile susținute, Domnica Petrovai a elaborat un „Ghid de dezvoltare a abilităților socio-emoționale la copii și tineri”, ce a constituit un material de lucru valoros pentru organizarea unor grupuri psiho-educaționale pentru beneficiarii proiectului.

Din această experiență, pot spune că Domnica nu este numai un profesionist de înaltă ținută științifică, dar și un formator excelent, dând dovadă de competență, flexibilitate, capacitate de ascultare și înțelegere a nevoilor beneficiarilor.

Speram să avem cât mai multe ocazii de a continua această fructuoasă colaborare.

Prof. dr. Iuliana Dobrescu
Șef Clinică Psihiatrie a Copilului și Adolescentului UMF Carol Davila, București Șef secție Psihiatrie Pediatrică, Spitalul Al. Obregia, București

6 Iuliana Dobrescu UMF Carol DavilaÎnceputurile acestei colaborări, deosebit de fructuoase, se stabilesc în primăvara anului 2004, când Domnica Petrovai, pe atunci asistent universitar, venea în Clinica noastră pentru a-și oferi disponibilitatea de a împărtăși din experiența și expertiza ei în tratamentul copiilor cu ADHD. După primele prezentări susținute în fața rezidenților și tinerilor specialiști, ne-a convins de nevoile și beneficiile programelor educaționale în tratamentul copiilor cu ADHD.

Ne-am bucurat că am avut șansa de a colabora atât de bine și de benefic, atât la nivel universitar, de cercetare, dar mai ales la nivel de strategii naționale privind Sănătatea Mintală a Copiilor. Domnica Petrovai a făcut parte din prima echipă de tineri profesioniști ai primului Centru Național de Sănătate Mintală.

În mai bine de 10 ani de colaborare, aș enumera, pe lângă cursurile pentru rezidenții Clinicii de Psihiatrie a copilului și adolescentului (UMF Carol Davila), următoarele:

  • participarea cu un capitol esențial la elaborarea manualului de specialitate “Copilul neascultător, agitat și neatent”;
  • proiectul UE, CAMHEE, în participare cu Universitatea Babeș Bolyai;
  • implicarea în Programul Twinning al MS, de construire a rețelei în Sănătate Mintală;
  • colaborarea cu membrii echipei din CNMS la elaborarea primelor programe ale MS privind Sănătatea Mintală pentru copiii cu TSA și ADHD;
  • implicarea în elaborarea Legii nr. 510/2010, privind drepturile persoanelor cu TSA din România.

În prezent, colaborarea se face pe plan terapeutic. Avem pacienți comuni, ocazie cu care am descoperit, pe lângă cadrul didactic, și cercetătorul și extraordinarele valențe de psihoterapeut ale Domnicăi Petrovai.

Gyorgy Gaspar
Multicultural Association of Psychology and Psychotherapy Romania

7 gyorgy gaspar logo-ampp-cutoutEste genul de colegă și prietenă care te inspiră prin atitudinea flexibilă față de o lume aflată în continuă schimbare. În colaborările noastre, mereu m-am simțit inspirat profesional și motivat personal să pășesc dincolo de limite.

Pentru Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie, Domnica este un om de bază, iar pentru mediul psihologic din țara noastră este o autoritate consacrată. Cursurile ei sunt module esențiale pentru toți cei interesați să practice psihoterapia atât în beneficiul personal, cât și profesional.

Diana Stănculescu
Asociația Savați Copiii

8 Diana Stanculescu Sigla-Salvati-Copiii-300x92Să întâlnești un profesionist ca Domnica când tu ești la început de drum și să mai ai și norocul să lucrezi cot la cot cu un astfel de om este mai mult decât ți-ai putea dori.

Domnica învață la fel de natural precum respiră. Este o vizionară și îți vorbește atât de natural despre obiective și proiecte noi încât nu ai cum să nu-ți dorești să fii parte din ele.
Asta este Domnica – la întâlnirea cu ea, nu ai de ales decât să crești, să începi să visezi și să prinzi încredere că vei realiza ceea ce deocamdată doar mintea îndrăznește să facă.

Cristina Isar
Președinte CNSFM

9 Cristina Isar cnsmfAm făcut cunoștință cu Domnica în context profesional și anume prin colaborarea ei cu Centrul Național de Studii pentru Medicina Familiei, într-un program dedicat instruirii medicilor de familie în probleme legate de sănătatea mintală.

Domnica s-a prezentat ca psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentală. Aveam în față o persoană care știa foarte bine ce spune. Atât de bine, că ne-a uimit! Nu era vorba despre discursul “medical” cu care eram obișnuiți din facultate, ci despre o abordare personală, cu istoria, trăirea și contextul ei particular.

Am continuat să colaborăm la elaborarea “Ghidului de depresie pentru medicii de familie” și la Atelierele de formare a specialiștilor în depresie.

În tot acest timp am aflat ce apreciez cel mai mult la Domnica: coerența și autenticitatea, spiritul camaraderesc, interesul pentru oameni și relații, soliditatea cunoștințelor și căldura și bucuria cu care le împărtășește celorlalți.

Sorina Petrica
psiholog clinician

Am cunoscut-o pe Domnica acum 10 ani, iar această întâlnire m-a marcat profund. Șansa de a fi discipolul ei mi-a oferit prilejul de a avea acces la nenumărate contexte de învățare.

Dacă ar fi să rezum în două cuvinte ceea ce admir eu la Domnica, acestea ar fi: PASIUNE și MĂIESTRIE. Admir pasiunea pe care o pune în orice lucru pe care îl face și măiestria cu care îi ajută pe oameni să învețe și să se dezvolte.

Domnica e un profesionist care are viziunea și curajul de a deschide drumuri neumblate. Pentru ea, noutatea și dificultatea reprezintă provocări, și nu amenințări. Lucrând cu ea, am reușit să ies din zona personală de confort, expunându-mă la situaţii noi şi dificile, astfel reușind să cresc atât pe plan profesional, cât şi personal.
Printre cele mai recente realizări comune se află două cărţi: „Pentru un copil sănătos emoţional şi social. Ghid practic pentru educatorul care construieşte încredere” şi „Cum îi ajutăm pe copii să meargă fericiţi la şcoală? Ghid practic pentru învăţători”.

Antoaneta Gales
Co-fondator Sonas

11 Antoaneta Gales Logo-SONAS-webAm ales terapia cognitiv-comportamentală și am întânit-o pe Domnica Petrovai. Era tot ceea ce mi-aș fi putut dori: mi-a arătat înțelegere și respect, m-a acceptat și am lucrat împreună. În urma ședințelor, am primit tot ce aveam nevoie: atât explicații, cât și metode. Am admirat capacitatea Domnicăi de a fi ancorată în prezent și consider că aceasta este sursa din care îi vine puterea de a-i ajuta pe cei cu care lucrează. Dacă până atunci bâjbâisem în căutările mele, acum îmi este clar drumul descoperirii.

Domnica nu mi-a arătat pe unde să o iau, ci mi-a pus la dispoziție o întreagă hartă.