Sursa foto: www.pexels.com

„Anormalul este normal” – astfel este intitulată, provocator, una dintre cele mai robuste descoperiri din psihologie într-un jurnal științific prestigios.

Cei mai mulți dintre noi vor dezvolta o tulburare mintală diagnosticabilă în cursul vieții: depresie, anxietate socială, tulburare de panică, trăsături rigide de personalitate și dificultăți de relaționare etc.

Departe de a trăda slăbiciune sau lipsă de caracter, tulburările mintale sunt o parte firească a condiției umane, iar în momentul în care găsim că ne copleșesc, este sănătos să ne adresăm unui specialist, având în vedere că există intervenții psihologice eficiente, adică intervenții pentru care există dovezi din studii riguroase care arată că într-adevăr funcționează și nu reprezintă doar un placebo.

Punând lucrurile în context – emoțiile sunt „cărăuși de informație” care semnalează în ce măsură situațiile în care ne regăsim ne îndeplinesc, respectiv ne pun în pericol nevoile. Sunt un răspuns natural, dezvoltat în cursul evoluției speciei, care ne ajută în general să ne adaptăm eficient la mediu.

De exemplu, tristețea și depresia ne motivează să ne retragem și să ne conservăm resursele în urma unei pierderi; iritarea și furia ne mobilizează să eliminăm o barieră ce stă în calea satisfacerii nevoilor noastre; frica și anxietatea ne impulsionează să ne ferim de pericole.

Desigur, oricare emoție se poate cristaliza sub forma unei tulburări mintale (e.g., tulburarea de anxietate socială; tulburarea depresivă majoră). Mai specific, în cazul fricii și al anxietății – acestea pot deveni problematice dacă:

  • intensitatea emoției este disproporționată (e.g., griji incontrolabile, reacții fiziologice puternice) față de pericolul real;
  • emoția persistă îndelung, deși pericolul obiectiv a trecut de mult timp;
  • dezvoltăm evitării excesive.

Emoțiile nu sunt, în sine, bune sau rele, ci devin mai mult sau mai puțin sănătoase și adecvate în funcție de intensitate, durată, context și consecințe. Emoțiile nu duc la dezvoltarea unei tulburări mintale, ci mai degrabă fac parte din manifestarea tulburării.

Sumarizând:

  • tulburările mintale sunt o parte inerentă a experienței umane;
  • tulburările mintale se află pe un continuum cu „normalitatea”, reprezentând fie o exacerbare, fie un deficit al unor funcții psihice;
  • acestea pot ajunge să ne afecteze serios viața și atunci este bine să apelăm la un specialist.

Atunci când îți pierzi răbdarea cu tine însuți/însăți sau începi să te critici pentru dispoziția ta, amintește-ți următoarele:

  • nu ești singur(ă) – toți trecem prin perioade dificile și putem dezvolta o condiție emoțională sau comportamentală de intensitate clinică;
  • așa cum încerci să le oferi sprijin, consolare și încurajare apropiaților la necaz, încearcă să fii bun(ă) și cu tine;
  • fii conștient(ă) de gândurile care îți trec prin minte și emoțiile pe care le simți, nici ignorându-le, nici judecându-le, nici exagerându-le, înțelegând totodată că ele fac parte din tine, dar nu te definesc în toată complexitatea persoanei tale (e.g., nu ești depresiv, ci ai depresie).

Așadar, așa cum ne îngrijim corpul, este important în la fel de mare măsură să avem grijă și de mintea noastră pentru a avea o viață sănătoasă și împlinită.