Cartea bună pe care o recomand azi este una dedicată profesorilor, The Teacher Within – A Mindful Journey Toward Well-Being For Teachers In The 21st Century, a autoarelor Susan Shapiro și Simona Baciu. Pe Simona o cunosc din studenție, auzisem de ea pentru că a deschis o grădiniță cu o viziune mai neobișnuită pe atunci, Happy Kids. M-a invitat să susțin workshop-uri pentru părinți, deși educația părinților și a educatorilor în psihologia copilului și a dezvoltării era o noutate pentru cultura noastră. O cunosc pe Simona ca fiind un profesor vizionar, inovator, curajos, teribil de creativ și într-o continuă schimbare și transformare. Cartea pe care a scris-o alături de buna ei prietenă, Susan, este revoluționară prin faptul că aduce în discuție nevoia profesorului de a fi bine el cu el și de a deveni conștient, prezent și autentic. Un profesor cu o bună sănătate emoțională ce practică o profesie aparte, educația copiilor.

Eu înțeleg cartea ca un ghid de călătorie, cu practici zilnice, exerciții, reflecții care te vor  îndruma timp de 100 de zile într-un proces de conștientizare, recunoaștere și înțelegere, alegeri și acțiuni înțelepte și transformare. Autoarele vă invită, curajoase și încrezătoare, să aveți grijă de voi, profesorii, cei de care copiii noștri au atâta nevoie să se simtă în siguranță, să simtă și să trăiască încrederea și curiozitatea în relații, cu libertatea de a se descoperi și de a-și crea propria lor identitate. Cum poți fi alături de copil în momentele lui de disconfort – când învață lucruri noi, dacă tu ca profesor nu poți accepta și înțelege propriul tău disconfort și propria vulnerabilitate.

Ce înseamnă să fii profesor azi și pe viitor? Care sunt nevoile copiilor când lumea este într-o continuă schimbare și transformare? Și, cât de mult înseamnă starea de bine a profesorilor, pentru ei și rolul lor în viața copiilor noștri. Ne amintim și noi și copiii cum ne-am simțit alături de un profesor, mai puțin ce metode de predare a folosit. Ceea ce înseamnă pentru mine că starea lui de bine este o prioritate pentru noi toți.

Mi-aș dori dacă sunteți părinte să oferiți în dar această carte profesorului sau educatorului copilului d-voastră. Să avem grijă unii de ceilalți cu blândețe, generozitate, iertare și curajul de a avea încredere în noi și profesori. Să ne acceptăm vulnerabilitatea și să înțelegem și vulnerabilitatea și nevoile emoționale ale profesorilor, provocările pe care le au alături de copiii noștri. Amintirile mele ca și copil în relația cu profesorii sunt de la căldură, grijă, îndrumare, însă și frică, revoltă, furie, tristețe, neîncredere, nedreptate. Mi-aș fi dorit ca acei profesori care se simțeau amenințați de noi, copii fiind, să fi primit un sprijin și un ajutor. Sunt convinsă că avem cu toții nevoie de sprijin și ajutor în multe momente din viața noastră.

The Teacher Within este un instrument fundamental pentru profesor, care cred și sper că va deschide calea către o altă perspectivă asupra profesorilor și școlii. O școală care să aibă ca prioritate sănătatea mentală a copiilor, profesorilor și părinților!

Cartea o găsiți pe Cărturești.ro, lectură plăcută și inspirație vă doresc!