Săptămâna aceasta vă recomand cartea „Oprește-te puțin și privește în jur”, scrisă de Haenim Sunim, călugăr budist și fost profesor. Este o carte foarte potrivită pentru a vă liniști mintea. 

Autorul a început să răspundă online la întrebările oamenilor despre viață, despre minte, despre relații, emoții, compasiune, iertare și multe altele. În această carte a adunat multe din aceste răspunsuri, cuprinse în câteva capitole mari. Sunt răspunsuri la care și el însuși a ajuns prin experiență, meditație, curiozitatea de a se descoperi pe sine.

Ceea ce îmi place cel mai mult la această carte este înțelepciunea și liniștea care transpare din cuvintele autorului. Fiecare capitol începe cu gândurile și reflecțiile sale asupra subiectului și continuă cu o poveste. Haenim Sunim nu oferă sfaturi, ci mai degrabă creează un context în care să reflectați, să vă puneți întrebări, să fiți curioși în legătură cu voi înșivă.

Spor la citit!