Foarte timidGhid pentru copiii care vor să scape de anxietate socială. Dr. Claire A.B. Freeland, Dr. Jacqueline B. Toner, Editura Trei – 2016. O carte potrivită și foarte utilă pentru copii despre frica de evaluare din partea celorlalți și modul în care copilul și-o poate înfrunta. Printr-o altfel de relație și înțelegere a emoțiilor, prin exersarea expunerii gradate și a rezolvării de probleme sau a unui alt mod de gândire, mai flexibil. Recomand cartea tuturor copiilor ca un exercițiu de înțelegere a emoțiilor de frică, teamă și a judecăților pe care mintea le face atunci când suntem anxioși. Anxietatea, mai ales cea socială, este foarte frecventă în rândul copiilor. Netratată, ea se poate agrava și crește riscul asocierii cu depresia sau anxietatea generalizată, cu îngrijorări excesive, oboseală cronică și intoleranță la incertitudine și perfecționism.

Copiilor noștri le este greu adesea să se adapteze unei lumi în schimbare, impredictibilă ceea ce crește frica de respingere și dificultatea de adaptare. Perfecționismul părinților, cu standarde nerealiste și așteptări în dezacord cu nevoile copiilor, necunoașterea temperamentului lor, crește riscul anxietății copiilor.

Când copilul crește cu mesaje de genul să nu mă faci de râs, ai grijă cum te comporți și multe altele, devine din ce în ce mai vigilent, mai temător și vulnerabil. Își distrage atenția de la propriile trăiri și nevoi și amplifică frica și teama prin anticiparea unor pericole sau amenințări care adesea nu sunt reale sau pentru care nu are resurse pentru a le face față. Cartea oferă copilului instrumente utile pentru a-și înțelege trăirile și pentru a răspunde într-un mod mai sănătos.

Cartea „Foarte timid” are, în perioada 20 – 26 iulie 2017, reducere de 20% în librăriile Cărturești din Cluj-Napoca.