Scrisă de Dr. Clarissa Pinkola Estes și apărută la Ed. Niculescu(2017), Femei care aleargă cu lupii este o carte pe care de mult o așteptam să fie tradusă și accesibilă cât mai multor femei. O carte despre feminitate și iubirea reală, matură, esențială pentru călătoria către maturizare a oricărei femei. Dar o lectură valoroasă și pentru bărbatul care își dorește să se cunoască pe sine prin oglinda femeii. Asemănătoare cărții lui Gurian, O prezență feminină. Bărbatul și femeile din viața lui, pe care o recomand tuturor bărbaților, și Femei care aleargă cu lupii este o lectură fundamentală.

În munca mea ca terapeut am auzit tot felul de scuze și justificări pe care o femeie le-ar putea născoci pentru a-și hrăni nefericirea și neîmplinirea: nu am timp pentru mine, nu sunt suficient de frumoasă, de slabă, de deșteaptă, de îndrăzneață sau pur și simplu nu știu cum și ce înseamnă să fii femeie. Întâlnesc mult prea multe femei minunate, talentate, cu multe calități, care din cauza rănilor din trecut fac alegeri proaste în dragoste și persistă într-un comportament care le sabotează împlinirea ca femei mature, libere, curajoase și, ce ne dorim cu atâta ardoare, iubite. Așa cum spune și autoarea, excesul de intelectualizare estompează natura instinctuală a femeilor.

Femeia modernă este un talmeș-balmeș de activități. I se cere să fie de toate pentru toți. Vechea înțelepciune a fost de mult uitată.

Ce înseamnă să fii femeie? Care este esența feminității?

Prin povești și metafore, autoarea te îndeamnă să reflectezi asupra istoriei tale de viață, dar și asupra călătoriei tale interioare către propria ta identitate, cine ești tu ca femeie – care este viața pe care ți-o dorești și ce faci pentru a avea o viață bună, trăită cu sens și deplin. Cartea este minunată pentru că, prin poveste, poți înțelege diversele forme, mai evidente sau mai subtile, prin care îți sabotezi împlinirea ca femeie, dar așa cum sunt multe povești, îți oferă și calea, sfatul, „cheia” unei vieți bune.

Cartea aduce în discuție multe din miturile și convingerile atât de nesănătoase ale femeii despre iubire și feminitate. Mult prea multe femei încă cred, așa cum credea și femeia din povestea Barbă Albastră, că vor reuși să-l vindece cu iubirea lor pe bărbat, una din marile și cele mai frecvente greșeli pe care le fac femeile. Și, dacă vor rezista suficient, vor îndura, ca formă supremă de iubire, bunătate și devotament, bărbatul se va schimba pentru ea și o va iubi. Cât de se poate de fals. Femeile naive, credule, neautonome sau rănite pot fi ușor seduse de un bărbat rănit, în căutare de confirmare sau iubire și să cadă în capcana propriilor ei fantezii naive despre iubire. Fără cunoaștere de sine femeia este lipsită de protecție și intră cu ușurință în jocuri sentimentale care o vor răni și mai mult.

Munca cea mai profundă este și munca cu întunericul, cu vulnerabilitățile tale. O femeie curajoasă, înțeleaptă, va avea grijă să se înțeleagă și nu-i va fi teamă să-și exploreze și părțile dureroase și rănite. Nu o sperie leșurile, putreziciunea, duhoarea, sângele, oasele reci. Să vedem ceea ce este de văzut și să înlăturăm ce ne sabotează. Refuzul de a mai învăța și de a ne cunoaște întunericul ne adâncește durerea și rănile.

Una din poveștile mele preferate din cartea Clarissei este Femeia-schelet. Pentru a iubi avem nevoie de înțelepciune și să fim puternici. Povestea ne arată, contrar multor mesaje naive din prezent, că iubirea reală înseamnă multe suișuri și coborâșuri, multe începuturi și sfârșituri. Îndrăgostiții sunt orbi ca liliecii. Neștiutorii tind să abordeze iubirea ca și povestea cu pescarul care se așteptă să prindă un pește mare, care să îl hrănească multă vreme, să-i aducă bucurie și să-i facă viața ușoară, să se laude cu peștele celorlalți pescari. Și, cum povestește savuros autoarea, este atitudinea tipică a pescarului naiv sau flămând, a celor neinițiați în iubire. Cei răniți care caută trofee, nu o femeie pe care să o iubească cu adevărat. Am vrea să nu fie nevoie să muncim. Convingerea multor femei și bărbați pe care i-am întâlnit: Niciodată triști, mereu fericiți împreună. Și așa sufletul relație se scufundă, se pierde.

Cartea este realmente o bogăție – și aș vorbi și aș scrie mult despre ea. Dar aș vrea să închei cu un ultim mesaj al autoarei în care cred cu toată ființa mea. Iubirea are un preț. Cel al curajului. Misiunea noastră este să învățăm dacă vrem să iubim – nu există altă cale. Să iubești plăcerea e ușor, dar pentru a iubi cu adevărat trebuie să fii un erou capabil să-și stăpânească propria frică.

Lectură plăcută!