Deși titlul sună a rețetă, „Cum să-ți alegi partenerul” scrisă de Susan Quilliam este departe de promovarea unor pași aplicabili unanim și universal tuturor. Este mai degrabă o invitație la autocunoaștere, conștientizare, o călătorie spre propria dezvoltare, spre cunoașterea oamenilor, a vieții și a felului în care vrem s-o trăim. Despre clarificarea propriilor convingeri  cu privire la relații și limpezirea modului în care experiențe din trecut ne pot modela alegerile prezente.

Până nu demult, omenirea a abordat rațional alegerea partenerului – bazându-se pe criterii precum statutul social, averea, onoarea, utilitatea politică și financiară, păstrarea unei linii ereditare. Acum însă (mai exact, începând cu secolul XX), parteneriatul e în mod indisolubil legat de iubire. Romantismul a devenit un imperativ. Pasiunea – sexuală și emoțională – este punctul principal de referință al unei relații de succes. Dar faptul că iubirea joacă un rol central în această poveste vine cu anumite consecințe. E mult mai probabil să renunțăm la o relație dacă romantismul moare, avem așteptări mai mari, credem că „totul trebuie să meargă de la sine”, fără nici cel mai mic efort, și…suntem mai confuzi ca oricând. În plus, legislația permisivă în cazul divorțurilor ne ajută să ne detașăm mai ușor. Beneficiu sau capcană? Rămâne de văzut.

Pe de altă parte, credința în predestinare sau în suflete pereche, într-o potrivire perfectă din start, poate fi destul de periculoasă. Cuplurile fidele teoriei iubirii care se dezvoltă, au tendința să se implice treptat, au așteptări mai mici, dar rezistă mai mult în timp.  O fi iubirea minunată, însă ea cere timp, spațiu, energie și dorința de a te adapta.Un angajament pe care îl iei zilnic față de partener. După cum spune un înțelept proverb chinezesc „Perlele nu se află pe mal. Dacă vrei una, trebuie să te scufunzi după ea”.

Un alt aspect abordat în carte este tentația să credem că suntem pregătiți să iubim doar pentru că vrem asta. Totuși, există multe tranziții și situații de viață când e esențial să fii singur și să-ți îndrepți energia spre interior (un loc de muncă solicitant, o despărțire recentă, un copil sau părinte bolnav). N-ar fi înțelept să ne alegem un partener când suntem vulnerabili, pentru că ne-am putea, de fapt, folosi de el ca de o cârjă. Odată criza trecută și noi vindecați, cârja ajunge de prisos.

Și totuși, cum luăm decizia? Când ne gândim la alegerea unui partener ne imaginăm o sarcină sisifică, un puzzle complex sau un proces terifiant? O căutare, o cruciadă, o luptă, o vânătoare de comori sau…o plimbare prin parc? Răspunsurile la aceste întrebări ne-ar putea spune foarte multe despre speranțele, temerile, atitudinile și sentimentele noastre cu privire la relații. Niște mesaje de luat în considerare.

Un lucru esențial este că pentru a ne putea alege în mod matur partenerul, trebuie să avem convingerea că merităm iubire, să știm de ce anume avem nevoie și să dispunem de autocontrol pentru a renunța la unele din nevoile noastre atunci când e cazul. Iubirea nu constă cu siguranță într-o singură acțiune, ci un șir nesfârșit de lecții. E nevoie să fim confortabili în propria piele, stăpâni pe sine, căci trebuie să ne simțim „acasă” cu noi înșine pentru „a avea un loc plăcut unde să ne invităm partenerul.”

Să privim înapoi. Pe cine vom alege e doar decizia noastră, dar motivul pentru care vom alege va fi influențat de toate personajele și experiențele din viața noastră. Cine ne-a influențat cel mai mult în privința modului în care ne alegem un partener? Ce anume ne-a modelat credințele și sentimentele cu privire la tipul de persoană care ni s-ar potrivi cel mai bine? Ar putea fi părinții, frații, profesorii, liderii culturali, grupul de apropiați și partenerii lor, iubirile din trecut, mass-media, evenimentele traumatice sau pozitive din viața ta și a celor apropiați. Să ne gândim la mesajele pe care aceștia ni le-au transmis. Ce definiții, așteptări și presupoziții am aflat despre cum „ar trebui” să fie o relație?

Uneori suntem atrași de parteneri nu pentru că ne-ar putea oferi ceva minunat, ci pentru că ne-ar putea oferi ceva familiar – deși dureros, ceva deranjant – dar cunoscut. Putem alege parteneri care ne amintesc de trăsăturile negative ale părinților noștri, de tatăl nostru retras sau mama dominantă. Experiențele din copilărie ne pot influența covârșitor strategiile de căutare a unui partener, și până când nu devenim conștienți de ele, s-ar putea să cărăm în spate fix trecutul de care fugim. Devenind mai conștienți, putem abandona treptat vechile credințe pentru a îmbrățișa altele mai noi și mai utile. Nu putem schimba viața pe care am trăit-o, dar putem s-o regândim, s-o înțelegem diferit și să ne alinăm durerea.

Acest lucru este valabil și pentru partenerii noștri. Ceea ce s-a întâmplat în viața unui partener înainte de episoadele trăite alături de noi îi afectează nu doar felul în care este el, ci și felul în care este în relație cu noi. Cercetează trecutul dacă vrei să deslușești viitorul.

Mărirea preciziei. Pentru a atrage pe cineva, trebuie mai întâi să știm ce fel de oameni vrem să atragem. Nu ne putem seta eficient GPS-ul până când nu ne cunoaștem destinația. Am putea astfel nota toate elementele pe care le credem definitorii pentru partenerul dorit – stil de viață, background cultural, carieră, credința religioasă, felul cum își petrece timpul liber, interesele, locul unde stă etc. E bine să evităm tot ce e vag sau abstract – ideea e să obținem un ghid detaliat, clar, cuantificabil. Apoi, e la fel de important să știm care sunt lucrurile de neacceptat la un partener, cu care nu am putea trăi. Asta pentru a evita să relaționăm cu cineva complet nepotrivit.

Ca să ne clarificăm principiile, merită să ne mai întrebăm care sunt strategiile noastre de luare a deciziei în ceea ce privește un partener. Ce dovezi luăm în considerare atunci când ne formăm părerea despre un om? În funcție de ce tragem concluzii despre o persoană? Ar putea fi implicate mai multe elemente: ce spune, ce reputație are, ce face în realitate spre deosebire de ce zice, ce cred oamenii importanți din viața ta despre el, cum arată, cum ne simțim din punct de vedere emoțional când suntem cu el, contactul sexual, cum îi sunt prietenii și familia, modul în care interacționează cu ei, viața lui anterioară, relațiile pe care le-a avut, ce ne spune instinctul.

Studiile arată că relațiile în care partenerii au valori și obiective de viață comune au mult mai multe șanse să supraviețuiască. Dacă ne asociem cu cineva care urmează aceeași cale în viață, probabil vom fi mulțumiți; dacă mergem pe căi diferite, s-ar putea să ne îndepărtăm cu viteză. „Dragostea nu înseamnă a te uita lung unul la celălalt, ci a te uita împreună în aceeași direcție”. Antoine de Saint-Exupery

Dincolo de asta, cheia unei relații de iubire este să știm că partenerul va reacționa atunci când avem nevoie de el – și că noi vom reacționa când el are nevoie de noi. Implicarea emoțională este un criteriu indispensabil – capacitatea de a observa și recunoaște emoțiile celuilalt și ale noastre, de a oferi alinare, de a reacționa și a ne regla emoțiile reciproc. Idealul ar fi ca în cea mai mare parte a timpului  să fim în siguranță cu celălalt și ca cel puțin unul dintre noi să fie în siguranță în majoritatea timpului. Da, vor exista suișuri și coborâșuri – dar când vine vorba de alegerea unui partener ar fi bine să căutăm pe cineva care e în general onest, direct, care comunică clar și nu urmărește să se joace cu mintea noastră. Pe cineva care e conștient de emoțiile lui, nu se teme de intimitate și e deschis față de posibilitatea implicării.

Alt lucru important e cum relaționăm nu doar când unul dintre noi are o nevoie emoțională, ci și când legătura dintre noi amenință să se rupă. În ce măsură rămâi calm și senin, cum te prezinți în fața partenerului când simți că nu mai ești conectat pe deplin la el?

Autoarea mai face distincția între îndrăgostire și compatibilitatea pe termen lung, între care nu există nici o corelație absolută. Un lucru pe care nu trebuie să-l uităm când vine vorba de îndrăgostire e că ea expiră. Este prin urmare, înțelept să evităm să facem alegeri în zona afectată de erupție, să așteptăm ca situația să se potolească înainte să ne stabilim permanent. Dragostea în sine înseamnă ce rămâne după ce se consumă starea de a fi îndrăgostit. Dacă ne dorim un partener pe termen lung, trebuie să descoperim ce mai „rămâne”.

Un exercițiu care să ne ajute să aflăm asta este să ne gândim la prietenii noștri foarte apropiați, alături de care ne simțim confortabil din punct de vedere emoțional. De ce sunt prietenii noștri? Ce anume din ce am oferit și primit ne-a făcut să păstrăm legătura în timp? Acesta e un bun punct de referință de folosit atunci când ne îndrăgostim. Dacă simțim alături de un partener același sentiment de confort, relaxare și mulțumire pe care îl avem cu prietenii noștri– atunci suntem pe teren sigur.

Într-un final, o relație e un proces de cultivare a oamenilor. Ne cere să răspundem provocării de a deveni mai toleranți, mai răbdători, mai iubitori. Oamenii sunt atrași de cei care îi ajută să se dezvolte. Alegerea partenerului este modul prin care, în mod activ, deși de multe ori inconștient, alegem să ne maturizăm.

O carte sclipitoare,  care ne ajută să ne șlefuim pe noi înșine, să avem direcții mai clare și poate mai mult curaj în urmărirea a ceea ce ne dorim cu adevărat.