„Când voi descoperi cine sunt, atunci voi fi liber” – Ralph Ellison, Invisible Man

Să vorbim despre identitate…

La o primă interacțiune observi o persoană blândă și binevoitoare. Ai crede că este printre cei mai buni și empatici oameni pe care i-ai cunoscut. Te ascultă cu mintea și inima deschisă. Nu sare să îți ofere soluții rapide. Atunci când este rugată să ajute, o face fără să stea prea mult pe gânduri. În sinea ei se așteaptă ca ceilalți să îi poarte de grijă, precum face ea. Dar nu spune direct asta, ci sugerează în diverse moduri. Uneori comportamentul îi este ambivalent și copilăresc. Îi este frică să nu dezamăgească – nevoile celorlalți sunt adesea mai importante, chiar dacă uneori se abandonează. Nu prea știe ce vrea și împrumută idei de la ceilalți.  Asta atunci când nu se izolează, fiind frustrată de neputința de a le pune limite celor „intruzivi”. Înțelege unele aspecte cu o sensibilitate fenomenală. Pare impresionant și chiar inspirațional. Adesea are stări de neajutorare – depresive.  Se auto-motivează că aceasta face parte din procesul ei de evoluție (Pe undeva sunt de acord). Uneori, când reușește să capete încredere în propria-i persoană, își propune să se schimbe și își exprimă nemulțumirea față de context și față de oamenii care îi coordonează deciziile. Poate îi confruntă vocal/ puternic, sau poate reacționează pasiv-agresiv, respirând profund și apăsat, dându-și „ochii peste cap”. Oricum nu o ține prea mult, deoarece se simte vinovată – nu vrea să dezamăgească. Are perioade în care trăiește aceeași zi. Știe cine este, dar nu prea știe.

Am pornit de la aceste câteva idei, cu scopul de a sublinia câteva elemente specifice unei persoane care experimentează dificultăți legate de propria identitate. O identitate neclară, fuzionată cu nevoile altor oameni. Să vedem mai pe larg de ce este importantă înțelegerea identității.

Identitatea este un concept care, deși utilizat în mod frecvent, îi lipsește înțelegerea în mod profund și practic. Nu e de mirare – nenumărate persoane au încercat să răspundă la întrebările legate de identitate de-a lungul istoriei, în diverse moduri empirice și funcționale. Pentru a înțelege identitatea este necesar un angajament de introspecție și explorare (Să stai cu ține însuți, să îți adresezi întrebări și să ai răbdare). Deși nenumărați filozofi, psihologi, antropologi, scriitori, creatori de artă au căutat să răspundă la întrebarea „Cine sunt eu”, încă ne lipsește dexteritatea și relaxarea răspunsului. Să ne amintim totuși faptul că majoritatea culturilor promovează mai degrabă comportamente de imitare, în detrimentul explorării individualității. Religia, dar și cultura în care am crescut, influențează masiv răspunsul la întrebările cu privire la identitate. Atâta timp cât vom respinge și pedepsi „greșeala”, în detrimentul găsirii soluțiilor de evoluție, ori a acceptării diferențelor dintre oameni … ei bine, ne îngrădim libertatea de a afla răspunsurile. Nicicând nu a fost mai accesibil și totuși dificil să ne înțelegem.  Oare de ce?

Cu nu foarte mulți ani în urmă lucrurile erau destul de clare. Știam cum stăteau ierarhiile, cine răspunde cui și cum. Care era permisivitatea unui copil față de adulți, a unui bărbat față de soția acestuia. Care erau limitările amantei. Alegerile profesionale ale oamenilor erau în mare parte previzibile, fiind influențate din aproape în aproape. Fiul știa și era destul de împăcat cu faptul că va urma aceeași meserie ca și tatăl. Comunicarea era accesibilă doar unora. Exista predictibilitate, în consecință mai puțină anxietate și mai puține nevoi. În principal era vorba despre siguranță, iar acolo își investeau oamenii timpul și energia. Era despre supraviețuire. Dar astăzi (de altfel odată cu începerea perioadei post-moderniste) există posibilități – Să stau în acest oraș sau să mă mut la țară? Să îi spun părintelui că îmi îngrădește libertatea? Oare îmi doresc libertate? Cum să îmi gestionez toate aceste gânduri? Mi-am ales cariera potrivită? Sunt în relație cu o persoană pe care o iubesc? E în regulă să fiu atras de mai multe persoane în același timp? Ce vreau?  Opțiunile ne-au predispus printre altele la competiție și dorința arzătoare de mai mult. Nevoile s-au diversificat, iar asta ne-a predispune la crize de identitate – De ce nu știu ce vreau? E bine ce vreau?

Înțelegerea și dezvoltarea propriei identități ghidează felul în care gândim, simțim, luăm decizii și dezvoltăm scopuri semnificative. Neclaritatea la acest nivel ne predispune la a imita și la a trăi incongruent cu sinele profund.

Care sunt semnele unei identități psihologice neclare?

Putem porni cu următoarea întrebare: „Atunci când e necesar să iau o decizie semnificativă, mă bazez pe propria persoană și îmi asum responsabilitatea sau apare instinctiv gîndul și nevoia de a mă consulta cu unul dintre părinți ori cu partenerul/ partenera?  Poate vei răspunde :„Bine, dar am o relație bună cu mama, suntem prietene”. Desigur, nu contest importanța unei relații sănătoase cu părinții – dimpotrivă. Atenție totuși ale cui nevoi sunt satisfăcute prin deciziile pe care le iei. Dacă lipsește libertatea de a explora mediul, iar aceasta se realizează mai degrabă prin ceilalți și cu „aprobarea” lor, înseamnă că alegerea nu este autonomă, ci una simbiotică și co-dependentă. Uneori, cererea sfaturilor poate cauza mai multă îndoială de sine. Ceea ce pare a fi cererea unui sfat este de multe ori „copilul intern care cere permisiune”. Dacă procesul de explorare la vârste timpurii a fost condiționat de limite prea rigide sau griji prea mari din partea persoanelor de referință, au fost internalizate o serie de emoții precum frica, vinovăția și rușinea. Procesul predispune la evitarea explorării și internalizarea unor credințe că nu te poți descurca singur. Adesea apare nevoia de a căuta la vârstă adultă ghidaj din partea unor idoli, ghizi sau a unor parteneri mai puternici și hotărâți în luarea deciziilor. Astfel, apare riscul de a atrage persoane egocentriste/ narcisice – care sunt „prea” confortabile cu propriile nevoi. Și nu vor avea o dificultate în a solicita satisfacerea acestora, în diverse moduri, considerând la rândul lor absolut firesc procesul (dar atenție, lipsește reciprocitatea). În acest caz, uneori poate apărea reactivitatea la context. Furie pe ceilalți, fie că îngrădesc spațiul personal, fie că nu răspund tuturor nevoilor.

Un alt aspect este lipsa valorii personale, ceea ce predispune la a avea stări depresive. Apare sentimentul de neajutorare, lumea e ciudată, nu are sens.  Dacă nu există un scop intern, solid, supraordonat, există riscul de „prăbușire” a stimei de sine, iar odată cu asta apare senzația de vid sau gol intern.  Pentru a umple acest gol, validarea și lauda din partea celorlalți devin esențiale, dar de fapt întrețin un mecanism de apărare – evitarea anxietății ori a altor emoții inconfortabile.  Persoana este versatilă în credințe, ușor de influențat, cautând acele contexte care să inspire și să întrețină iluzia aprecierii. În zilele noastre acest proces este extrem de accesibil. Spre exemplu aprecierea nelimitată pe rețelele de socializare, precum Instagram. Întreabă-te: „Scopul este unul supraordonat sau de fapt e cautarea atenție și a validării?”

Alte aspecte specifice identității neclare sunt: centrarea pe sine, lipsa convingerilor despre propria persoană, dificultatea față de angajamente, lipsa granițelor sănătoase, neînțelegerea responsabilității, resimțirea relațiilor că fiind ambigue sau amenințătoare.

Pentru a clădi o identitate armonioasă și congruentă este importantă înțelegerea nevoilor și valorilor, a diferențelor dintre oameni, precum și care sunt granițele sănătoase. Foarte important – NIMENI NU ALEGE SĂ AIBĂ PROBLEME DE IDENTITATE. Acestea apar din cauza interacțiunii dintre propria biologie, experiențele de viață nefavorabile și cultura restrictivă (ori în unele cazuri, prea permisivă).

În articolul viitor vă propun să explorăm aspecte ce țin de etapele formării identității și de asemenea ce putem face pentru a avea mai multă claritate și înțelegere de sine.

Cu gândul la mai bine.