10003652_10152351917714026_1546969837_o

Traiul în doi are multe pietre de încercare, iar depresia este una dintre ele. Și nu una oarecare, ci una dintre cele grele. Și asta pentru că iubirea celuilalt capătă semnificații reale și autentice.

Este depresia cauza divorțurilor? Nu și da. Depresia netratată poate să fie un factor. Din fericire, sunt cupluri care aleg să rămână împreună în ciuda faptului că unul dintre parteneri are o suferință atât de dificilă cum este depresia: Nu te părăsesc pentru că ai o suferință, pentru că mă rănești când depresia preia controlul asupra ta. O iubire trăită cu picioarele pe pământ, nu egoistă și infantilă.

Și cei care au această problemă de sănătate mentală numită depresie – sau au un partener cu depresie – știu cel mai bine cât de tulburător, dureros și, uneori, cât de multă neputință, furie, revoltă și disperare trăiești. Mai ales când încă nu înțelegi ce se întâmplă cu partenerul tău. Și este aproape imposibil să nu reacționezi personal când depresia preia controlul asupra celui pe care îl iubești și care te iubește. Nu mai este același om. Te rănește. Te respinge. Te abandonează.

Însă cuplul are nevoie să recapete controlul asupra relației, nu depresia să fie cea în control. Nu toate cuplurile divorțează pentru că unul dintre parteneri are o suferință atât de mare cum este depresia. Nu le este ușor, însă relația lor apropiată, de încredere, siguranță și puterea lor de a face față disconfortului îi ține împreună, la bine și la rău (vezi articolul Ce ne ține departe…).

Când relația cu partenerul duce la depresie

Sunt însă, din păcate, multe relații în care unul dintre parteneri cade într-o depresie din cauza relației abuzive, reci sau conflictuale cu partenerul, cu critică și respingere. Un stres cronic, o respingere de lungă durată. O duci cât o duci, după care te frângi, cazi. Treci de la îngrijorări, anxietate, teamă, frică, furie, la depresie. Alături de cineva lângă care simți că nu ești suficient de bun, cu permanente nemulțumiri sau un conflict major al valorilor și priorităților. Uneori cea mai înțeleaptă alegere este să pui punct. Un om care te iubește nu te rănește cu voie, la nesfârșit. Mai bine să te repui pe picioare. Să te reclădești. La ce-ți folosește o iubire care te-a făcut să fii și mai nesigur pe tine? Narcisismul, negativismul sau abandonul partenerului te poate duce în punctul în care să devii deprimat și nesigur.

Cum recunoști depresia partenerului tău?

Pe de altă parte, viața alături de cineva cu depresie nu este ușoară. Este greu sau aproape imposibil să nu te rănească răceala, iritarea, lipsa de afecțiune sau agresivitatea partenerului chiar dacă știi că sunt semne ale depresiei. În multe cupluri însă depresia nu este recunoscută și acceptată ca o problemă de sănătate mentală. Care, sigur, afectează căsnicia și relația, însă cele două ar fi bine să fie separate. Cu efort. Poate crezi că partenerul este slab, nu are voință, el alege să fie nefericit, dacă ar vrea și-ar reveni. NU. Depresia este o tulburare de sănătate mentală care afectează modul în care gândește și simte cel de lângă tine. Irascibilitatea lui, greutatea lui de a se ridica din pat, de a vorbi la telefon, de a avea grijă de copii, lipsa lui de afecțiune sau drăgălășenie, și multe altele, sunt consecința unei dureri. Îi pasă de tine, însă este departe de el și de tine. Știu că îți este greu să vezi asta când trec zile și luni și auzi numai plângeri, nemulțumiri, critică sau retragere. Însă cel de lângă tine are nevoie de ajutor, de ajutorul unui specialist și de ajutorul tău.

Foarte important: partenerul te poate ajuta să ieși din episodul depresiv sau îl poate… amplifica. Cel care are o problemă cu depresia își pierde controlul asupra propriei lui vieți, a modului în care gândește, a ceea ce alege să facă pentru el sau ea. A-l învinovăți sau a te învinovăți nu ajută. Ajută un tratament, uneori psihiatric și psihologic. Însă, fără sprijinul tău, fără înțelegerea, grija și efortul tău de a-i sta aproape, îi va fi foarte greu sau aproape imposibil să iasă din depresie. Siguranța relației cu tine înseamnă atât de mult pentru el sau ea. Respingerea sau abandonul tău agravează depresia.

Ce faci când el sau ea nu recunoaște depresia? O altă mare provocare, însă tot apropierea este o șansă. Încrederea lui sau a ei în tine. Să știe că poate să ceară ajutor. Că nu trebuie să ducă o durere insuportabilă singur.

Împreună la bine și la greu!