Capcana lui nu mai simt

Trebuie să faci ceea ce simți! sau Am făcut cum am simțit, nu am de ce să mă simt vinovată!, ori Dacă nu mai sunt fericit cu ea, trebuie să ne despărțim!… și toate celelalte variante simțitoare la care ne putem gândi compun un procent major al conversațiilor de astăzi. Dar nu ar trebui să ne mire acest lucru. Încă de mici, poveștile ne-au obișnuit cu finalurile fericite. Și pe bună dreptate! Ce succes ar fi avut un basm încheiat cu… și au trăit până la adânci bătrâneți, dar nu au fost chiar atât de fericiți…?!

Cum fericirea vinde bine în orice domeniu, în cadrul relațiilor a ajuns să fie percepută drept garanția succesului unui cuplu. La polul opus, absența fericirii aduce cu sine o colecție impresionantă de expresii, precum cele anterior menționate, care nu sunt decât un analgezic pentru sentimentele de vinovăție, rușine ori neputință. Astfel reușim să ne păcălim că am procedat corect, că orice efort ar fi fost inutil pentru că, nu-i așa, nimic nu mai putea fi ”reparat” sau ”îndreptat”. De ce? Cum adică, de ce?! Pentru că așa simțim.

Emoțiile ne pot ghida, dar nu ar trebui să ne conducă viețile

Pentru a înțelege cât de mult ne putem bizui pe emoții atunci când acționăm în funcție de acestea, putem face referire la două situații extreme.

  • Amintiți-vă cum v-ați simțit înainte să susțineți examenul de licență? Ați simțit frică, furie, neajutorare? Cum ar fi fost, dacă toți cei care simțeau frica, ar fi dat curs acestei emoții și ar fi rupt-o la fugă din sala de examen?
  • Cum ar fi pentru omul care se află în culmea disperării și a depresiei să ia calea emoțiilor sale și să se arunce de la etajul 10, pentru a ucide, odată cu el, durerea care îl sufocă.

Probabil am spune că au acționat pripit și impulsiv, nu?

Dacă este neproductiv și riscant să acționăm în funcție de emoțiile resimțite în anumite momente, este și mai neproductiv să permitem absenței unei emoții sau a unei stări emoționale.


Resimțirea fericirii – garantul succesului în cuplu

Lipsa fericirii este argumentul cel mai uzitat când o relație de cuplu – cu toate ingredintele necesare pentru a fi o relație minunată – se destramă. Am ajuns să evaluăm relațiile semnificative din viața noastră după un set mintal auto-indus și vag, numit fericire. Opinia că relațiile de lungă durată poartă non-stop brand-ul fericirii își are probabil originile în publicitate. Cumperi un produs care contribuie la întreținerea ei, iar laitmotivul reclamelor este permanența fericirii. Mai mult, fericirea este cel mai des confundată cu o calitate dihotomică a relațiilor, de tipul totul sau nimic.

Fericirea – o definiție mai puțin comercială

Fericirea în cuplu este un proces. Este o stare emoțională conștient asumată și cultivată. Este o atitudine pre-determinată, cu o deschidere față de nuanțe ce necesită acțiuni concrete și înțelegere.

Surprinzător, persoanele care afirmă – fără a avea motive întemeiate (violență, abandon etc.) – că nu sunt fericite în cuplurile din care fac parte, eșuează, la rândul lor, în a manifesta anumite comportamente concrete menite să aducă fericire celorlalți.

Primul pas către starea de fericire presupune să renunțăm să o mai considerăm singurul criteriu după care ne calculăm valoarea propriei vieți și a relațiilor noastre. Al doilea îl reprezintă punerea în practică, concret, a valorilor relaționale după care ne ghidăm. Vom reuși să ne conectăm la cei din jurul nostru, mai ales dacă vom înțelege că emoțiile și stările emoționale nu au conștiință proprie, nici coeficient de inteligență și nu depășesc în importanță angajamentul, simțul comun și moralitatea.


De la mamut încoace, lucrurile mici contează

Lucrurile mici care izvorăsc din grija față de celălalt contribuie și ele la fericirea în cuplu. Poate nu luăm în considerare faptul că în fiecare dimineață celălalt ne pregătește micul dejun sau că plătește lunar facturile.

  • Acum 25.000 de ani, făt-frumosul din paleolitic era prea ocupat pentru dulcegării. Era prea ocupat să se poată menține în viața mai mult de 40 de ani. De fapt, modalitatea prin care își manifesta afecțiunea față de partenera lui implica să lipsească de acasă perioade mai lungi de timp, ca să se poată asigura că revine cu ceva carne de mamut, de pus pe masă sau, mă rog, pe piatră. Acțiunea concretă era și rămâne modalitatea preferată prin care bărbatul își arată afecțiunea față de partenera lui. De asemenea, ileana consânzeana nu avea nevoie de părerea profesionistă a bărbatului în ceea ce privește creșterea copiilor, ci doar își dorea să-i fie recunoscut efortul depus.Fericirea – funcție a creativității

Fericirea în cuplu presupune să schimbăm perspectiva pe care o avem despre relația în sine. Să începem să fim recunoscători pentru ceea ce este relația în prezent.

Ar fi mult mai înțelept să ne focusăm pe ceea ce face ca relația să fie specială, demnă de apreciere și unică, în loc să observăm ce anume îi lipsește pentru a fi conformă cu norma socială. Prin conformarea la șabloanele sociale ne pierdem pe noi și îi pierdem și pe cei dragi.

Trăind viața altora, ne pierdem autenticitatea. Invidia, dezamăgirea și tristețea sunt la un pas distanță. Nu mai suntem creatorii relației, ci clone care-și beau cafeaua în ritualul amar al fiecărei dimineți.

Fericirea – cerere și ofertă

Poate că fericirea în cuplu implică mai mult să dăruim decât să primim. Din nefericire, ne gândim foarte mult la lucrurile pe care vrem să le obținem, să le posedăm pentru a putea fi fericiți. Vrem atenție, recunoaștere, încurajare, sprijin. Dar, cât suntem dispuși să dăruim? Dăruim prea mult, prea puțin, la fel sau deloc? Ținem contabilitatea?

Poate că fericirea în cuplu presupune să reușim să gândim dincolo de momentul prezent. Uneori, manifestăm un talent deosebit în a ne autopedepsi prin faptul că dorim instant bucuria în cadrul relației și ne angajăm în acțiuni pentru ale căror consecințe nu suntem pregătiți (ex. conceperea copiilor în momentele de cumpănă ale unei relații, chipurile pentru slavarea ei). Astfel, reușim să rotunjim procentele familiilor disfuncționale din statistici.

În concluzie, fericirea în cuplu este mai mult decât o emoție experimentată pasiv. Ea poate apărea acolo unde ne așteptăm mai puțin, trebuie doar să fim conectați la momentul prezent și la partener. Fericirea în cuplu nu dispare de la sine, dar trebuie să știm, să ne amintim și să vrem să depunem efortul necesar în vederea menținerii ei.