Recent Domnica Petrovai a vorbit cu Andreea Vasile despre viața în cuplu și rostul ei: De ce e nevoie să învățăm să fim într-un cuplu, de ce nu e o chestiune care vine de la sine, doar oamenii sunt în cupluri dintotdeauna, nu? Ce este de fapt un cuplu și la ce e bun un cuplu dacă existența lui ridică atâtea întrebări incomode? Care e funcționalitatea lui? Cum poate să ajute faptul că suntem într-un cuplu la creșterea individuală și de ce putem afla anumite lucruri despre noi doar dacă suntem într-un cuplu?

Iată mai jos un fragment din articol:

„Am trăit multe momente dureroase și teribil de dificile și cred că am învățat multe din experiența mea de cuplu. Primul a fost divorțul de primul meu soț, când credeam că suntem suflete pereche și că niciodată nu ne vom despărți și am simțit cum se produce o ruptură pe care ne-a fost imposibil în acel moment să o reparăm. Nu eram suficient de înțelepți și de puternici. Și am trecut prin tot felul de stări, de la vină și sentimentul de eșec personal la rușine, furie, amărăciune, frică. Am depășit momentul pentru că amândoi ne-am asumat ce s-a întâmplat între noi și am înțeles de ce a fost nevoie să ne despărțim, ne-am iertat unul pe celălalt și asta a fost vindecător pentru mine. Am simțit cât de valoros este într-o relație să înțelegi ce se întâmplă și ce e bine pentru fiecare și pentru relație. Și am mai învățat un lucru care era contrar credințelor mele de atunci, că o relație de lungă durată nu este întotdeauna un semn bun și un „succes” personal al celor doi. Uneori, deși e tare greu, e bine să știi să pui punct unei relații.

Și a doua lecție, la fel de valoroasă, a fost cu actualul meu soț, alături de care am înțeles că în fiecare relație ai alte provocări. Și am trăit și trăiesc un sentiment de profundă siguranță și încredere din felul în care fiecare dintre noi răspundem unui moment tensionat cu înțelegere și suntem din ce în ce mai conștienți de propriile noastre sensibilități și diferențe. De exemplu, o mare provocare pentru mine a fost răsfățul, îmi era greu să fac asta pentru mine, nu știam cum, nu simțeam nevoia de răsfăț. Ovidiu însă are o altă sensibilitate, se simte valoros ca bărbat când eu mă simt bine cu mine și când mă răsfăț, așa că i-am produs la începutul relației multe momente inconfortabile de eșec personal și încă a rămas o provocare pentru relația noastră răsfățul meu. Din fericire, forțată de dorința mea de a nu-l răni, am învățat mult să am grijă de mine.” – mărturisește Domnica.

Se vorbește azi despre lipsa de răbdare în cuplu și faptul că mulți oameni nu mai au răbdare cu etapele diverse prin care trece un cuplu și adesea nu înțeleg că o zi proastă e doar o zi proastă, nu o viață proastă. La ce fel de etape ar trebui să ne așteptăm de la o astfel de uniune și cum putem să fim pregătiți să le facem cu brio față?

Este o lipsă de răbdare în toate relațiile, pentru că suntem o generație sau suntem generații care au nevoie de o practică a răbdării și rezilienței.  (…)  Cred eu important, este o educație a relațiilor, pentru adolescenți, tineri, adulți, pentru ca toate fanteziile și miturile despre iubire și relații să nu ne facă atât de mult rău. Că iubirea vine de la sine, că ne vindecă, că suntem suflete pereche, că certurile sunt un semn că nu ești cu omul potrivit și multe altele. Așteptarea ca relația cu celălalt să te facă fericit. Avem nevoie acum nu de a învăța să comunicăm în cuplu sau cum să rezolvăm problemele, ci avem nevoie să înțelegem ce înseamnă o relație. Să înțelegem că momentele de criză sunt cele mai valoroase pentru evoluția noastră, să nu evităm, ci să le acceptăm cu înțelepciune, chiar dacă este inconfortabil.

Dacă ai fi profesoară și ai preda o materie care se numește ”conviețuirea în doi” la clasa a IX-a, ce anume i-ai învăța pe adolescenți astfel încât să aibă parte de o dezvoltare emoțională cât mai benefică și de cât mai puține ”crize” născute din ceea ce-și imaginează ei că e un cuplu?

Ce frumos ar fi! Fiica mea cea mare este adolescentă și am multe conversații cu ea și prietenele ei pe tema iubirii. În primul rând, i-aș asculta, au mare nevoie să se simtă auziți, ascultați, văzuți fără judecată. Ce observ este că au nevoie să-și recunoască și să-și accepte vulnerabilitatea. Au o frică teribilă de a fi vulnerabili, de a se deschide, de a vorbi despre ce vor, ce își doresc, cum se simt. Se protejează. Li se pare jenant și rușinos să spună că plac pe cineva. Să-și accepte nevoia de a se simți iubiți, prețuiți, nevoia de atenție, afecțiune. Și fără judecăți de genul, se folosește de tine dacă te sărută și nu suntem împreună, sau să vorbim despre cum să înceapă o relație sau cum să încheie o relație, fără să fie pe SMS sau Facebook sau fără să evite conversația dificilă. I-aș încuraja pe adolescenți să socializeze și să exploreze, să fie atenți la cum se simt în diverse relații romantice, să știe când și cum să pună limite, când să spună ce vor și ce nu vor. Le-aș vorbi despre respingere și ce înseamnă ea, cum facem față sentimentului de respingere sau despre tema de abandon. Acum adolescenții vorbesc doar între ei, fără un sprijin din partea adulților și își mențin unul altuia fricile și un fel de fi într-o relație nesănătoasă.

Mulți dintre ei nu știu ce înseamnă o relație sănătoasă, mai ales că le lipsesc modelele, educația relațiilor, educația sexuală. Și dacă ne uităm la consumul de pornografie, atunci situația este și mai dramatică pentru ei și ce învață acum despre ce înseamnă să fii bărbat sau femeie și ce înseamnă sexualitatea. Multă agresiune, o imagine distorsionată despre sexualitate și corp, multă frică și anxietate.

Întreg articolul Andreei Vasile poate fi citit aici.

Pe 21 mai se va lansa cartea ”Iubește și fii iubit(ă)”

Ce vom putea citi în cartea ta și de ce crezi că e el un manual de bune practici pentru oamenii interesați să fie mai deștepți în relația lor de cuplu?

Am scris despre sensibilitățile și vulnerabilitățile în cuplu și despre cum să înțelegem și să depășim crizele. Intenția mea este să comunic mesajul că o relație implică conștientizare, asumare, efort comun și evoluție personală. Ne transformăm viețile alături de omul de lângă noi. În cel mai bun sens posibil. Aș vrea să fie o carte care să aducă multă speranță și încredere că se poate construi o relație bună de cuplu. Mai ales că știu din experiențele mele de cuplu. Am cunoscut și durerea și cunosc și liniștea, și înțelepciunea mea și a soțului meu.

Întreg articolul Andreei Vasile poate fi citit aici.