Foto credit: Proiect Iubiri Urbane https://www.instagram.com/natalia_stolt/

Cred că, în relația de cuplu, sentimentul că ești înțeles de către partener și în același timp că și tu îl înțelegi este atât de valoros și, mai mult, ne scutește de multe posibile conflicte, judecăți și dezamăgiri. Am convingerea că înțelegerea reciprocă este baza de temelie a încrederii și satisfacției în cuplu.

Cursul își propune să vă ofere acele informații și instrumente pentru a avea o mai bună înțelegere față de propria persoană și a partenerului, să deveniți mai conștienți de intențiile și motivațiile propriilor alegeri, reacții și acțiuni, și, în același timp, conștienți de propriile nevoi și sensibilități, pentru o mai clară exprimare a lor în relația cu partenerul.  Să știți ce vă doriți, ce se întâmplă cu voi și ce așteptări aveți de la partener și relație, și să-i înțelegeți partenerului propriile sensibilități, nevoi și intenții reale. Cu cât ambii parteneri devin mai conștienți și au mai multă înțelegere, unul față de celălalt și față de propria persoană, cu atât crește sentimentul de siguranță, încredere și ambii se simt mai conectați.  A fi înțelegător însă nu înseamnă a-ți nega sau ignora propriile nevoi, ci dimpotrivă, înseamnă să fii conștient în momentele de disconfort, ce înseamnă el și cum să-ți exprimi nevoile în așa fel încât să creeze intimitate și acceptare, nu să ducă la rupturi, resentimente și frustrări. Nevoile noastre nu rănesc, însă ceea ce rănește sunt momentele în care ne protejăm și ne este dificil să fim vulnerabili și partenerul devine și el reactiv și se protejează. Cum să ieșiți din acest ciclu al suferinței și dezamăgirilor este aha-ul de care fiecare dintre noi avem nevoie. 

Workshop-ul oferă cuplurilor un ghidaj în acest proces de cunoaștere reciprocă, ceea ce va susține evoluția fiecăruia și evoluția cuplului pentru o viață trăită frumos, înțelept și congruentă cu propriile valori. În completarea workshop-ului, cuplurile care își doresc pot beneficia de câte o consultație individuală și una de cuplu pentru a avea un sprijin în acest proces al evoluție și descoperirii personale. Costurile consultațiilor sunt suplimentare. 

Cine susține workshop-ul? Domnica Petrovai, psiholog psihoterapeut, fondatoarea Clinicii Mind Education Health și a Școlii pentru Cuplu.

Când? 13 Februarie 2019, între orele 18.00 – 21.00.

Unde? la sediul Mind Eucation Health, București, sector 2, str. Fabrica de Glucoză nr. 9 B, bloc B, scara A, apartament 102. (Sediul se află la 3 minute de stația de metrou Pipera, în blocul de lângă Worldclass și având Random Goodies la parter, respectiv în blocul următor după Mega Image. Chiar în fața scării este un spațiu în aer liber amenajat pentru copii. Până la etajul 1 se urcă cu liftul.)

Costuri: 150 lei/persoană. Dacă vii împreună cu partenerul tău, plătiţi amândoi 200 lei.

Confirmarea înscrierii se face după achitarea integrală a taxei de participare prin virament bancar în contul deschis la Banca Transilvania, titlular Petrovai Domnica & Asociatii – Societate Civilă Profesională de Psihologie, CIF: 40052173, cu nr. RO04BTRLRONCRT0451023201 (LEI), cu mențiunea „Trai în doi”.

Pentru înscrieri, completează formularul

Pentru a ne putea organiza mai bine, te rugăm să ne trimiți dovada plății la adresa de email ruxandra@mindeducation.ro Dacă ai alte întrebări, scrie-ne la aceeași adresă de mail sau la domnica@mindeducation.ro

Gânduri bune,

Domnica